Acasă » Dosare » ERATA SALVATOARE PENTRU BASESCU ESTE LEGALA. DECIZIE DEVANSATA PENTRU 21 AUGUST

ERATA SALVATOARE PENTRU BASESCU ESTE LEGALA. DECIZIE DEVANSATA PENTRU 21 AUGUST

ERATA SALVATOARE PENTRU BASESCU ESTE LEGALA. DECIZIE DEVANSATA PENTRU 21 AUGUST

Curtea Constitutionala devanseaza termenul pentru decizia privind referendumului. Cei 9 judecatori ai CCR au cerut Guvernului listele electorale permenente pana pe 21 august.

Judecatorii au luat insa astazi, o decizie si mai importanta. Acestia au hotarat ca erata trimisa la Guvern si care a ridicat atatea probleme in ultimile zile este legala si ca judecatorul de serviciu, Stefan Minea, era indreptatit sa semneze rectificarea transmisa Monitorului Oficial. Astfel, CCR pune punct speculatiilor aparute si dorintei puterii actuale de a scoate cetatenii cu domiciliul in strainatate de pe listele electorale.

Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a precizat ca a solicitat Executivului listele electorale permanente, conforme dispozitiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste in baza carora s-a desfasurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea presedintelui Traian Basescu.

Concret, CCR a invocat textele legale potrivit carora listele electorale permanente cuprind cetatenii romani cu drept de vot care au implinit varsta de 18 ani pana in ziua alegerilor inclusiv.

Erata solicitata de conducerea CCR a generat ample discutii, inclusiv in interiorul Curtii, trei judecatori declarandu-se deranjati de faptul ca nu au fost consultati.

Si cand ne gandeam ca scandalul s-a mai domolit, problema listelor ramane. Imediat dupa decizia Curtii, Premierul a precizat ca listele elctorale nu sunt la guvern, ci ca ele sunt la procurori.

Intre timp, Procurorul General, Laura Codruta Kovesi a inaintat Curtii Constitutionale o adresa prin care ii instiinteaza pe cei noua judecatori ca parchetul are la dispozitie toata baza de date cu listele elctorale permanente si listele electorale sumplimentare. Parchetul General a precizat ca aceste documente au fost colectate in cadrul cercetarilor efectuate in dosarul “referendumul”. Pana in acest moment insa, Curtea nu a transmis nici o solicitare Parchetului de a transmite listele.

Tot astazi, plenul Curtii Constitutionale ar fi urmat sa decida despre modul in care se poate decide valabilitatea referendumului. Mai precis daca decizia trebuie luata cu doua treimi (6 voturi din 9) sau cu majoritate simpla (5 voturi din 9). Nu se stie inca daca judecatorii au ajuns la un consens in aceasta problema.

Plenul CCR a fost convocat de urgenta la solicitarea judecatorilor Tudorel Toader si Acsinte Gaspar. In urma cu o saptamana cei doi s-au aratat nemultumiti de o erata publicata in Monitorul Oficial de CCR. Aceasta erata inchidea practic discutia despre eliminarea romanilor din strainatate de pe listele de vot. Cei doi au argumentat ca erata nu ar fi fost emisa in conditii tocmai legale.


Vezi toate știrile în timp real și pe telefonul tău mobil: www.crimetv.ro


Lăsați un comentariu


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!