Interesant este faptul ca baza Dulce din New Mexico, nu are popularitatea Zonei 51 din desertul Nevada, dar este mult mai sinistra decat celebra Zona 51. Nici chiar „Hangarul 18″ (Camera Albastra) de la baza militara numita Wright a Air Force (azi Wright-Patterson), langa Dayton (Ohio), nu-i atat de sinistra precum aceasta baza.

Primul persoana care a vorbit in public, despre aceasta baza a fost Phillip Schneider.

Aceste baze subterane, sistemele de tuneluri şi tehnologia lor au fost descrise de foşti militari, sclavi ai controlului mental, şi de personaje ca Phil Schneider, care au ajutat la construirea lor. Schneider este fiul unui comandant de vas german din cel de-al Doilea Război Mondial, Otto Oscar Schneider. Tatăl său a fost capturat de americani şi dus în Statele Unite pentru a lucra pentru Iluminaţi. Ca în majoritatea cazurilor, copiii agenţilor Iluminaţi sunt crescuţi pentru a lucra pentru aceiaşi stăpâni, iar Phil Schneider a avut sarcina de a construi secţiuni ale multor complexe subterane din Statele Unite.

De pe atunci el spunea că ştie 131 de baze militare subterane cu adâncimea de aproximativ 500 de metri, construite pentru planurile Noii Ordini Mondiale. Două dintre bazele în care Schneider a fost prezent sunt Zona 51 din Nevada şi Dulce, New Mexicch Dulce este un orăşel de aproximativ 1000 de locuitori, situat în Rezervaţia Apache jicarilla, la o înălţime de aproape 2000 de metri. De aici au apărut multe relatări despre decolări şi aterizări OZN, răpiri „extraterestre”, mutilări umane şi animale. Aceeaşi bază este locul aşa-numitelor „războaie de la Dulce”, în care se spune că reptilienii şi cenuşiii s-au luptat cu personalul militar şi civil uman.

Au existat multe victime în ambele tabere, iar Phil Schneider susţine că a luat şi el parte la acest schimb de focuri. El spune că a fost lovit de o armă laser şi că are o cicatrice mare pe piept. Participarea sa la luptă a fost făcută publică într-o prelegere din 1995, deşi în ea apar multe alte elemente:

„Treaba mea era să cobor în găuri şi să verific mostrele de stâncă, recomandând explozibilul pentru fiecare tip de stâncă în parte. Ne-am pomenit la un moment dat într-o peşteră mare, plină de extraterestri cunoscuţi drept micii cenuşii. Am împuşcat doi dintre ei. Noi eram cam 30 de oameni şi deodată au apărut aproximativ 40 de extraterestri, care au fost toţi omorâţi. Am văzut apoi o întreagă bază subterană plină cu extraterestri. Mai târziu, am aflat că trăiau deja de mult timp pe această planetă… Asta explică multe despre teoria vechilor astronauţi.”

Schneider a murit pe 17 ianuarie 1996 în condiţii foarte suspecte, care au fost făcute să pară o sinucidere, de fapt s-a constat ca „s-ar fi sinucis cu o coarda de pian sugrumandu-se”. El spusese cu un an înainte, în cadrul unei prelegeri publice, că „la trecerea fiecărui an calendaristic, tehnologia militară creşte cu 44,5 ani (în comparaţie cu rata creşterii din tehnologia „convenţională”), lată de ce este uşor de înţeles de ce în 1943 s-a putut face, prin utilizarea tehnologiei tubului cu vacuum, să dispară efectiv o navă dintr-un anumit loc pentru a apărea în altul”, referire la Experimentul Philadelphia, în care o navă militară americană a devenit invizibilă şi a fost teleportata in altă dimensiune.

Un alt loc unde se afla o altă bază subterană la care a lucrat Schneider exista sub Aeroportul Internaţional Denver, la est de acest oraş. Construcţia a ridicat mari probleme din cauza costurilor uriaşe – ca şi din cauza gării gigantice săpate de Bechtel ca parte a „îmbunătăţirii reţelei de transport” din Boston, Massachusetts. Aeroportul Denver este plin de statui ale gurguilor, de simboluri masonice şi ale Iluminaţilor. După spusele lui Schneider, există acolo cel puţin 10 niveluri subterane şi un întreg oraş subteran cu o suprafaţă de 11 km. Despre baza din Denver se spune că include mari „tabere de izolare” şi spaţii subterane pentru încarcerarea „dizidenţilor”.

Muncitorii de pe nivelurile inferioare ale bazei au văzut multe scene teribile despre care au refuzat să vorbească. In aceste baze sunt cele unde dispar milioanele de copii din lumea întreagă. Ştiu că este greu de crezut aşa ceva, dar ei sunt folosiţi pentru muncă forţată şi apoi sunt consumaţi de reptilieni, precum sunt vitele de către oameni. Muncitorii de la baza Dulce din New Mexico au relatat că au văzut cele mai groteşti lucruri la nivelurile inferioare ale bazei.

Cercetătorii Bill Hamilton şi Tal Levesque (cunoscut şi ca Jason Bishop III) au adunat următoarele informaţii despre Dulce, publicate într-o revistă OZN:

„Nivelul 6 este numit şi ,Sala Coşmarurilor’, din cauza laboratorului genetic. Relatările lucrătorilor care au văzut experimente bizare sunt de genul: ,am văzut oameni cu mai multe picioare, care păreau jumătate oameni-jumătate caracatiţe, dar şi oameni-reptile care aveau mâini de oameni si plângeau ca nişte bebeluşi. La fel şi un amestec de şopârle-oameni, peşti, foci, păsări şi şoareci, toate ţinute în cuşti. Am văzut de asemenea umanoizi înaripaţi, creaturi groteşti ca nişte lilieci, cu înălţimea de la un metru până la peste doi metri, dar şi fiinţe gen gurgui şi reptile.

Nivelul 7 este chiar mai rău, rânduri şi rânduri de amestecuri umane ţinute la rece. Recipiente mari de păstrare a embrionilor de umanoizi în diferite stadii de dezvoltare. Oameni în cuşti, de obicei sedaţi şi drogaţi, care uneori ţipă şi imploră ajutorul. Ni s-a spus că sunt nebuni incurabili, în urma testărilor foarte riscante de medicamente pentru vindecarea nebuniei. Am fost sfătuiţi să nu le vorbim deloc. La început chiar am crezut toate acestea, dar prin 1978 câţiva muncitori au descoperit adevărul…”

Această descoperire a dus la „războaiele din Dulce” din 1979, lupta dintre oameni, pe de o parte, şi reptilienii şi cenuşiii reptilieni, pe de alta parte, în care au murit mulţi savanţi şi militari, luptă în care Phil Schneider susţine că a fost rănit. Un ofiţer de securitate de la Dulce, Thomas Castello, a descris într-o revistă dedicată OZN-urilor cercetările realizate la baza din Dulce. Informaţiile sale au primit numele de „Documentele Dulce”.

Castello a lucrat timp de şapte ani pentru Rând Corporation, o operaţiune a Iluminaţilor din Santa Monica, în California, fiind transferat la Dulce în 1977. El a aproximat numărul „cenuşiilor” de la Dulce la peste 18.000, dar a văzut de asemenea şi numeroşi reptilieni umanoizi înalţi. Ştia de existenţa a şapte niveluri ale bazei, deşi admite că puteau fi mai multe, şi că extraterestrii se aflau la ultimele trei niveluri. Gradul de securitate creşte odată cu nivelul. Singurul semn în limba engleză se afla deasupra staţiei de transport pe care scria „spre Los Alamos”, o altă mare bază subterană reptiliană din New Mexico.

Cele mai multe indicatoare de la Dulce sunt însă în „limbajul simbolic extraterestru”, un sistem universal de simboluri înţeles de oameni şi de extraterestri. Iluminaţii comunică la suprafaţă în limbajul simbolic, se poate vedea si la arhiva de simboluri de pe pagina lui David Icke davidicke.com. Se presupune că, Ia origine, hieroglifele sumeriene, egiptene şi chinezeşti au fost un limbaj reptilian sau extraterestru. Alte legături ale tunelului de la Dulce ajung la complexurile subterane de la Page, Arizona, Zona 51 din Nevada, Taos, Carlsbad şi Datil, New Mexico, Colorado Springs şi Creede, Colorado. Castello spunea că există o vastă reţea de legături de transport subteran sub Statele Unite, care se extinde în sistemul global de tuneluri şi oraşe subterane.

Acesta a descris, de asemenea, măsurile stranii de securitate de la Dulce. Sub nivelul 2, fiecare angajat este cântărit dezbrăcat şi i se dă o uniformă. Orice schimbare de greutate este notată, iar cei la care diferenţa este mai mare de 1,5 kg sunt examinaţi radiologic. La intrarea în toate zonele „sensibile” există cântare, iar greutatea fiecăruia trebuie să se potrivească cu cartela şi codul de intrare. Castello a mai dezvăluit unele dintre lucrările genetice de la Dulce. El spunea că savanţii de acolo pot separa „corpul bioplasmic” de cel fizic şi pot plasa o „entitate extraterestră” (conştiinţă) într-un corp uman, după ce „îi îndepărtează sufletul”. Ramane sa gandim fiecare ce personalităţi, inclusiv prim-miniştri şi preşedinţi, au fost duşi acolo şi “posedaţi” de entităţi reptiliene. Ei arată fizic la fel pentru public, dar comportamentul este decis de o altă forţă…

Există legende vechi ce vorbesc despre oameni care, în timpul nopţii, sunt înlocuiţi de cei care-şi schimbă forma. Probabil ca unii descendenţi cu o anumită parte de ADN reptilian li se poseda mai uşor corpul uman, acesta fiind un motiv al preciselor înregistrări genetice ale descendenţilor. Presa mondială a Iluminaţilor a anunţat în 2000 cu surle şi trâmbiţe că Bill Clînton şi Tony Blair au reuşit cartografierea genomului uman, fapt încă mai semnificativ, deoarece Departamentul american pentru energie are laboratoare la Dulce şi legături strânse cu Institutul Naţional pentru Sănătate, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi institutul Medical Howard Hughes, toate instituţii ale Iluminaţilor.

Cercetătorul Alan Walton, care explică amănunţit pe Internet conexiunea reptiliană, spune:

„Sub cele mai mari oraşe, mai ales în Statele Unite, există o contraparte subterană a acestora, controlate de „elita” masonică/hibridă/extraterestră. Deseori terminalele de suprafaţă/subterane există sub sediile lojilor masonice, sub secţiile de poliţie, sub aeroporturi şi clădiri federale din marile oraşe… unele nu neapărat importante. Proporţia de oameni este probabil de 10% („elita” frăţiei hibride militar-industriale din subteran, spre deosebire de ceilalţi 90% de la suprafaţă). Dintre aceştia nu fac însă parte şi speciile pur reptiliene, care locuiesc în zone chiar mai adânci în pământ. Unele dintre centrele importante ale populaţiei au fost intenţionat stabilite de elita masonică/hibridă a „lumii” Noi şi Vechi pentru a permite accesul uşor la anumite niveluri, dintre care unele au deja zeci de mii de ani.

Având în vedere că laboratoarele din Los Alamos (New Mexico) aveau un prototip de maşină de perforat cu propulsie nucleară care topea Ia propriu pământul cu o viteză de 12,5 kilometri/oră în urmă cu 40 de ani, îţi poţi imagina cât de extinse au devenit aceste sisteme subterane. Ele oferă acces la sindicate ale crimei organizate care acţionează Ia suprafaţă. Aceştia au dezvoltat o întreagă ştiinţă a ,borgonomiei’, prin care ne aduc treptat în starea de sclavie prin taxare pe mai multe niveluri, prin inflaţie, manipulare, reglementări, amenzi, licenţe… iar întreaga înşelătorie debit-credit este condusă de Federal Keserve şi Wall Street.

Putem spune că New York este unul dintre cele mai draconice „cuiburi” din lume. Sau mai degrabă o veche reţea subterană atlanta din acea zonă. Ei controlează la propriu întreaga piramidă de pe Wall Street, din subteran… cu puţin ajutor al descendenţilor reptilieni ca Rockefeller etc. De fapt, aceste linii genetice funcţionează parazitic: societatea subterană este o societate parazitică, iar cea de la suprafaţă este societatea gazdă…. Cât despre „cuibul” New York/Wall Street, în urma bombardării World Trade Center (sau World Slave Center), se cunoaşte prea puţin faptul că un adăpost subteran cu şase niveluri, controlat de serviciile secrete americane, a fost destul de avariat. Aceste niveluri nu se terminau însă acolo; ele par să fi servit ca mare terminal pentru societatea subterană a elitei masonice şi societatea de suprafaţă pe care o controlează.”

David Icke spune:

„Sunt sigur că locaţia acestor oraşe importante a fost selectată deoarece se află deasupra tunelului subteran reptilian-Nefilim şi al sistemelor de peşteri şi/sau în puncte importante de vortex. De exemplu, oraşul Phoenix, din Arizona, este construit pe una din vechile reţele, ca şi Los Angeles („Oraşul îngerilor”). Lauren Savage, vvebmaster al paginii web, care locuieşte în Texas, afirmă că în fiecare district din acel stat există o clădire cu arhitectură gotică europeană (adică rep-tiliană), fapt straniu pentru că aceste aşezări texane sunt construite încă de prin anii 1870. Despre aceste clădiri el spune că sunt tribunale districtuale aşezate pe tuneluri subterane şi sisteme de adăposturi slibterane. Dallas este un astfel de exemplu, cu tunelurile sale subterane de sub Dealey Piaza, unde a fost împuşcat preşedintele Kennedy în 1963. O excelentă portiţă de scăpare pentru asasini. Se pare că aceste tuneluri se află sub locul primei loji masonice din Dallas, din Dealey Piaza. Aproape de ea există vechea clădire roşie a tribunalului, construită în 1870 şi „împodobită” cu gurgui.”

Reptilienii Anunnaki si Micii Cenusii fac experimente oribile pe oameni !

Baza Dulce din New Mexico – locul unde americanii si extraterestrii fac experimente oribile pe oameni ! Baza are sapte niveluri subterane

Thomas C. avea 25 de ani cand a participat la primele proiecte militare secrete. In 1977, a ajuns la Dulce si a primit o misiune secreta in „Sectia D” a bazei, iar mai tarziu a fost cooptat in „ULTRA-7″, pozitie care ii oferea acces spre 7 niveluri subterane ale complexului Dulce. A rezistat doar 2 ani sa vada ororile spre care ii purtau indatoririle de serviciu…

Complexul Dulce este unul imens, cu 1000 de iesiri la suprafata si care merge pana la o adancime de 1000 m. Thomas C. afirma ca retelele de tuneluri gigantice il leaga de multe alte baze subterane, cu o instalatie din Page (Arizona), cu Aria 51, cu un laborator subteran din Taos, dar si cu unele locatii izolate. Dupa parerea sa, la Dulce au habitat si lucrat 18000 de extraterestrii cenusii, majoritatea in nivelurile 5-7 subterane.

La nivelul 4 se fac cercetari in domeniul parapsihologiei, telepatiei, hipnozelor, viselor si experimente cu „implantari” ale diverselor parti straine in corpul uman!

Urmeaza nivelul 2, „Bazarul Cosmarurilor” aici sunt „cercetarile” efectuate de cenusii fara ezitari si fara sentimente iar lista acestora este lunga si ingrozitoare: animale modificate genetic (inclusiv monstrii), umanoizi cu mai multe perechi de maini si de picioare sau mutilati groaznic fiind mi de astfel de fiintem germeni umanoizi, experimente oribile etc.

In 1978, americanii din baza au aflat adevarul iar acesta a fost inceputul razboiului cu ET, despre care amintea si Bob Lazar. La presiunea lor, celor din „Delta Force” (unitate special infiintata pentru a pazi si supraveghea aceste baze subterane) li s-a ordonat sa elibereze o parte din oameni inchisi. Aproape reusisera dar „cenusii” au intervenit, au murit 66 de luptatori „Delta” iar „cobaii umani” tot nu au fost eliberati.
Dupa acest conflict, Thomas C. a reusit sa deconecteze sistemul de alarma a unei iesiri si sa evadeze, luand cu el documente si fotografii, inclusiv desene facute de un extraterestru.

Imediat, a facut public tot ceea ce stia dar contrareactia a fost la fel de prompta. Mai intai i-au fost rapiti sotia si copilul iar din 1983 nu se mai stie nimic nici despre el…
Thomas C. n-a fost singurul care a atentionat asupra ororilor din bazele subterane americano-extraterestre.

Phil Schneider, inginer, a lucrat si el la Dulce. La 7 luni dupa ce a tinut o conferinta in care a denuntat experimentele vazute, in ianuarie 1966, a fost gasit mort in propriul apartament. Fusese torturat, apoi strangulat cu o coarda de pian dar versiunea oficiala este ca s-a sinucis! Alti martori care au vorbit: John Lear, William Hamilton, Jason Bishop. Ulterior, in anii 2000, un celebru biolog a fost obligat de constiinta umana si profesionala sa dezvaluie ca in subteranele comune SUA – ET se lucreaza intens si la crearea de pandemii ingrozitoare.

Există multe relatări despre reptilieni şi schimbări de formă, dar cei mai mulţi nu cunosc acest fapt, deoarece 99% dintre oameni preiau „ştirile” şi „informaţiile” din mass-media oficială. La rândul ei, mass-media preia „ştirile” şi „informaţiile” din surse oficiale care, ca şi mass-media, sunt patronate de descendenţii reptilieni. După ce David Icke a vorbit despre reptilieni în emisiunea de radio din america, numita „Sighting”, am primit următoarea relatare a unei experienţe din infamul complex subteran Dulce din New Mexico. Acestea sunt cuvintele unui angajat civil în armată, din baza de la suprafaţa complexului:

„Aveam de îndeplinit o sarcină obişnuită când a apărut un nou-venit, mecanic, cu o treabă urgentă de făcut. Eram amândoi aplecaţi asupra piesei de sudat şi m-am uitat scurt la faţa lui. Mi s-a părut că avea ochii acoperiţi de o peliculă semitransparentă. Trăsăturile sale umane s-au şters şi a apărut o chestie cu ochi bulbucaţi, fără păr şi cu solzi pe piele.”

Apoi a văzut acelaşi lucru la o santinelă la poarta de la intrarea în baza Dulce, iar martorii au vorbit despre reptilieni care-şi schimbă forma la Spitalul Militar Madigan de lângă Fort Lewis în statul Washington. Există complexe subterane în întreaga lume şi la cel mai adânc nivel ele se continuă cu centrele subterane ale reptilienilor şi cenuşiilor. Zona 51 din Nevada este cel mai cunoscut complex din cercurile de cercetare OZN, dar chiar faptul că este atât de faimos şi prezent în filmele de la Hollywood, arată că este de departe cel mai important.

Complexele sunt conectate între ele printr-o reţea vastă de tuneluri construite cu tehnologie de perforare nucleară secretă. Prin această tehnologie se pot săpa câţiva kilometri de tunel pe zi, ca extensie a reţelei globale de tuneluri create de atlanţi şi lemurieni, menţionate în legende şi în diverse relatări ale unor oameni din Statele Unite, America Centrală şi de Sud, Marea Britanie, Egipt, Mesopotamia, Turcia, Asia, China, Malta, de pretutindeni. Tunelurile au reţele de transport de mare viteză. Oameni din interior le descriu ca „trenuri magneto-leviton”, care sunt capabile de viteze de peste două ori viteza sunetului.

Ele sunt construite de mari firme ale Iluminaţilor, ca Rând Corporation, Ceneral Electric, AT&T, Hughes Aircraft, Northrop Corporation, Sandia Corporation, Stanford Research Institute, Walsh Construction, Colorado School of Mines şi mai ales Bechtel (Beck-tul), o mare firmă a reptilienilor.

Detesamentul agentilor guvernamentali PSI – capabili de a extrage fiinta astrala (sufletul), in vederea programarii !

Dupa cum declara Jason Bishop III (un pseudonim) despre Baza Dulce si alte baze subterane din SUA in care reptilienii si cenusii fac experimente oribile pe oameni si animale. Va voi dezvalui un alt tip de experiment care il desfarsoara tot ei, insa pt acesta trebuie un control asupra spiritului, ceva dificil si pentru ei, avand in vedere ca spiritul este o entitate care nu are corp si este mai dificila programarea lui.

A aparut un nou tip de programare si anume programarea astrala care se realizeaza prin rapirea spiritului din corpul fizic. Extraterestrii, mai ales fiintele foarte avansate ca exemplu Anunnaki si cenusii au capacitatea de a rapii spiritul uman si nu doar corpurile fizice. Aceste rapiri sunt de natura energetica. Uneori, extraterestrii nu doresc altceva decat simple mostre de energie umana pt analiza.

Alteori, ei doresc sa ii programeze pe oameni pentru ca acestia sa spuna si sa faca ce doresc ei. Programarea astrala este foarte eficienta si este practicata tot timpu. Se pare ca guvernul American nu colaboreaza doar cu „cenusii” din Zeta Reticuli, ci au un tratat si cu cei din Rigel. S-au constatat numeroase cazuri in care colaborarea are loc chiar si in cazul rapirilor de oameni…

Extraterestrii sunt tot cei care au oferit un suport tehnologic si in cadrul Proiectului Montauk, americanii au ajuns la „performantele” apropiate mentorilor lor. Ce urmeaza arata la ce nivel au ajuns cercetarile secrete si cat de departe de acestea este tinuta populatia obisnuita.

Tot Jason Bishop III afirma:

„Exista un detasament PSI de agenti guvernamentali capabili sa extraga fiinta astrala din cea fizica. Operatorii lor pot intra in mintea celui rapit, stergandu-i memoria sau implantand in ea cea ce doresc lecturi mentale ale celor in cauza, fara ca acestia sa stie.

Exista oameni care sunt spioni fara sa realizeze acest lucru. Noaptea, ei sunt rapiti, li se citesc mintea si datele pe care le detin sunt inregistrate. Daca doresc, agentii pot rapi inclusiv fizic persoana respectiva, facand ceea ce vor cu ea.”

Jason Bishop III (Tal Lavesque) vorbeste despre experimentele facute de reptilienii Anunnaki si Micii Cenusii pe oameni si animale !

Jason Bishop III, unul din cei care a demascat experientele oribile facute de extraterestri in baza subterana de la Dulce, descrie astfel ierarhia controlului asupra Terrei: draconienii (reptilieni inaripati), draconienii neinaripati, omuletii cenusii, iar la baza piramidei, oamenii. Este presupusa si o „alianta” reptiliana cu alte grupuri de extraterstri.

Nu toti „cenusii” sunt subordonati reptilienilor ca de altfel nu toti reptilienii Anunnaki nu sunt rai, ci sunt si niste exceptii. Betty Andreasson a vazut pe nava-mama a extraterestrilor (forma de tigara de foi, 500 m lungime, 100 m latime), atat fiinte de 2,10 – 2,20 m inaltime, cu plete blonde si infatisare umana, cat si omuleti cenusii, care pareau sa li se supuna celor blonzi. O alta dovada ne-o ofera sotii Luca (1988), opriti de cativa „cenusii” rautatiosi, de care i-a scapat interventia unui „vizitator” inalt, blond cu ochii albastrii.

Experientele de la Baza Dulce erau puse in sarcina „cenusiilor”. Acum ca stim cine ii coordoneaza pe cenusii sa relatez cea ce afirma Jason Bishop 3 despre Baza Dulce:

„Am vazut „oameni” cu membre multiple, care semanau cu o caracatita pe jumatate umana. Erau o sumedenie de oameni-soparle tinuti in custi si creaturi cu blana, care aveau maini de om si plangeau ca si copiii mici, imitand cuvintele rostite de oameni. Mai existau pesti, scoici, pasari si soareci care nu aminteau decat vag de aceste specii. Existau custi in care erau tinuti umanoizi inaripati, un fel de lilieci grotesti cu o inaltime de 1,10 -1,20 m.

Apareau, de asemenea, tot felul de figuri ca niste dragoni si reptile de toate felurile. Nivelul 7 era si mai straniu. Mii de cadavre de oameni sau de oameni-animale erau tinute aici, in depozite frigorifice, aliniate pe randuri. Existau, de asemenea, embrioni in diferite stadii de evolutie.”

Bazele secrete ale Iluminatilor !

„Chiar dacă la primă vedere par a fi ceva de domeniul SF, tunelurile şi bazele subterane sunt cât se poate de reale pentru cei avizaţi care le-au studiat. Universul subteranelor, al tunelurilor, al bazelor secrete şi al cavernelor este compus din grote, beciuri, misterioase oraşe subpământene şi mai ales din tuneluri şi din gigantice baze militare clandestine a căror funcţionare este învăluită pentru omul de rând într-o aură de mister.
Despre aceste baze militare clandestine, deşi sunt secrete, există unele documente. Aceste baze constituie doar vârful vizibil al aisbergului. Ele reprezintă partea cea mai concretă şi mai palpabilă din această problematică, în timp ce oraşele subterane şi celelalte aspecte par să ţină de domeniul mitului, fiind documentate numai de mărturii care au uneori un aspect fantasmagoric. Vom urmări să discernem între mituri şi realitate, îmbinând intuiţia cu raţiunea, întrucât în cazul martorilor care s-au aventurat în interiorul acestor tărâmuri subterane, experienţele şi relatările lor nu au nimic fictiv. Adesea, realitatea depăşeşte cu mult imaginaţia!

Inginerul constructor Phil Schneider afirmă:
„Există multe zvonuri că pe teritoriul SUA s-ar afla numeroase tuneluri militare secrete. Dacă zvonurile sunt adevărate, atunci aceste tuneluri au fost excavate cu maşini precum cele din imaginile de mai jos (sursă: U. S. Department of Energy).
Majoritatea săpăturilor sunt făcute sub directa supervizare a armatei, toate informaţiile fiind strict secrete. Foşti angajaţi ai acestor complexe au evitat ani de-a rândul să povestească despre aceste construcţii subterane masive, aflate în locaţii cum ar fi: Zona 51 (situată la 90 km de Las Vegas, Nevada), Northrop facility din Antelope Valley, California (se zvoneşte că ar fi 42 de niveluri), precum şi complexul din Lockheed, aproape de Edwards, California.

«Bugetul negru» înghite în prezent minim 1,25 miliarde de $ pe an. Cel puţin această sumă este folosită pentru aşa-zisele «programe negre», cum ar fi acelea de construire de baze subterane militare. În prezent există 129 de baze militare subterane pe teritoriul SUA. Acestea au fost construite zi şi noapte, fără întrerupere, încă de la începutul anului 1940. Unele au fost construite chiar mai devreme. Aceste baze sunt, practic, nişte oraşe subterane mari, între care circulă trenuri de mare viteză. Ele funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, care dezvoltă viteze de până la 2 Mach. Mai multe cărţi au fost scrise despre această activitate…
În medie, adâncimea unei astfel de baze este de peste 1,6 km, acestea fiind practic adevărate oraşe subterane. Toate ocupă un spaţiu între 4,3 şi 6,8 km³. Utilajele pentru forat sunt cu laser, ele pot face un tunel de peste 11 km într-o singură zi. Am fost implicat în construirea unei anexe la baza subterană militară de la Dulce, care este probabil cea mai adâncă bază. Se extinde subteran pe mai multe niveluri şi are peste 4 km adâncime. Am ajutat la construirea a cel puţin 13 baze militare subterane în SUA.“

Dr. Bill Deagle, decembrie 2006, conferinţa de la Granada Forum:
„… ei folosesc maşini de făcut tuneluri încă din anii ’90, care pot fora printr-un teren cu rocă dură, câţiva zeci de km pe zi, care pot sfărâma rocile cu o energie laser mare, al cărei impact pulverizează roca în nanoparticule, astfel încât nu rămâne moloz în urmă. Astfel, se formează un înveliş exterior precum cel vulcanic, iar spaţiul din interior este folosit de trenurile superrapide, care călătoresc cu viteze de până la 2 Mach, între aceste oraşe subterane foarte bine organizate.
Există 132 de baze în SUA, la o medie de 8,6 – 11,6 km³ în volum şi o adâncime de 2,4 – 7,2 km. Acestea sunt construite la depărtare de zonele geotectonice, dar tocmai din cauza lor vor apărea o mulţime de alte zone geotectonice.
De ce se grăbesc ei să facă acest lucru? Pentru că ştiu că va veni o catastrofă. Şi de unde provin toţi aceşti bani? Nu provin de la „Bugetul negru“ propriu. Provin din vânzarea ilegală a drogurilor. În SUA există, în urma unor estimări ale conservatorilor, un sfert de miliard până la o jumătate de miliard de dolari proveniţi din vânzarea de droguri pe teritoriul SUA, bani care merg direct în aceste bugete subterane, din care 90-95% merg către DUMB (Deep Underground Millitary Bases – Baze militare subterane la mare adâncime).“

Următoarele pasaje au fost extrase din cartea „Underground Bases and Tunnels“ de Richard Sauder, Ph. D.:
„Utilajul pentru forări la adâncime, numit Nuclear Subterrene, a fost proiectat la Los Alamos National Laboratory, din New Mexico. Un număr de brevete şi câteva documente tehnice federale au fost depuse pe aceasta temă de către oamenii de ştiinţă la Los Alamos, dar apoi toate acestea au dispărut fără urmă. Acest utilaj bazat pe energie nucleară înaintează topind solul şi roca din calea lui, vitrificând solul şi lăsând în urmă un tunel solid, neted, ca de sticlă.
Căldura este furnizată de un reactor nuclear compact, care recirculă un fluid, format din litiu lichid, de la miezul reactorului până la suprafaţa de contact, unde acesta topeşte roca. În procesul de topire a rocii, litiul îşi pierde o parte din căldură. Apoi, acesta este trimis înapoi, de-a lungul exteriorului maşinii, pentru a ajuta la răcirea rocii vitrificate, în timp ce maşina înaintează. Litiul răcit este introdus înapoi în reactor şi ciclul se repetă. În acest mod, Nuclear Subterrene pătrunde prin rocă, la o temperatură de 2.000 grade Fahrenheit (1.100 Celsius), croindu-şi drum în adâncime.
Primul brevet pentru utilaje de tip Nuclear Subterrenes a fost patentat de către Comisia pentru Energie Atomică din SUA în 1972. Ulterior, în mod foarte semnificativ, Comisia pentru Energie Atomică din SUA şi Administraţa pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite au interzis aceste brevete.

Nuclear Subterrene are un avantaj considerabil faţă de TMS-urile mecanice, deoarece ele nu lasă în urmă niciun fel de moloz, care ar fi trebuit eliminat cu cărucioare, trenuri, camioane etc. Acest lucru simplifică foarte mult construcţia de tuneluri. Dacă există Nuclear Subterrene acum, atunci prezenţa lor, cât şi tunelurile pe care le fac, ar fi foarte greu de observat, din simplul motiv că nu ar exista urme sau resturi, aşa cum se petrece cu dispozitivele convenţionale pentru construcţia de tuneluri.
În 1972, brevetul dispozitivului afirma limpede acest lucru. Rezumatul explicativ consemna:
«… resturile pot fi eliminate sub formă de rocă topită, atât pentru consolidarea tunelului, cât şi prin împrăştiere în fisurile apărute în rocile din jur. Burghiul de topire al rocilor are o formă care, datorită presiunii de propulsie suficient de mari, poate să producă crăpături în rocile situate radial faţă de burghiu, datorită presiunii hidrostatice ce se formează în rocile topite înaintea burghiului. Toată topitura nefolosită la consolidarea tunelului este forţată să pătrundă în crăpături, unde aceasta rămâne cristalizată.»
«…O astfel de consolidare (vitroasă) elimină, în majoritatea cazurilor, costisitoarea şi dificila problemă a eliminării resturilor şi, în acelaşi timp, are avantajul producerii unei carcase protectoare pentru tunel.» (U. S. Patent No. 3.693.731 din data de 26 septembrie, 1972)

Astfel, avem o maşină de realizat tuneluri care nu lasă resturi şi produce o căptuşeală protectoare vitroasă care îmbracă tunelul în urma sa.
Trei ani mai târziu a fost depus un alt brevet, pentru o maşină de săpat tuneluri mari în rocă moale sau umedă, argiloasă sau în sol cu bolovani, care separă simultan miezul tunelului de topitura termică, formând o căptuşeală de sprijin prin separarea materiei topite de pereţii escavaţi şi detaşând materia din faţa tunelului cu ajutorul unui mecanism în care căldura necesară topirii şi materialele pentru căptuşeală sunt prelucrate de un reactor nuclear compact. Practic, după solidificare apare un zid vitros care  căptuşeşte în mod uniform tunelul.
Acest brevet din 1975 specifică în continuare că echipamentul este destinat escavării de tuneluri de 12 metri în diametru sau chiar mai mult. Resturile din săpătură, pe care utilajul de escavare le preia în timp ce înaintează, ajung să formeze partea interioară a peretelui tunelului. Deci, într-un limbaj mai simplu, acest echipament va croi un tunel având o suprafaţă perfect cilindrică. Din resturile topite de rocă şi sol, utilajul de escavat tuneluri va realiza o căptuşeală solidă, vitroasă. În acelaşi timp, acest echipament de făcut tuneluri va măcina o parte din roca şi solul desprinse din scobitura topită şi o va transporta în partea din spate a utilajului, pentru eliminare cu ajutorul cărucioarelor, amestecătoarelor de moloz etc.

Un al treilea brevet a fost trimis către Administraţia pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite (United States Energy Research and Development Administration) cu doar 21 de zile după cel precedent, în 27 mai 1975, pentru un utilaj asemănător cu cel patentat la 6 mai 1975.
Poate că unii dintre cititori au auzit acelaşi zvon pe care l-am auzit şi eu, care circulă ca un vârtej în literatura OZN şi în cea neoficială: poveşti despre tuneluri secrete sau tuneluri vitroase escavate cu ajutorul unor utilaje cu laser. Nu ştiu dacă aceste lucruri sunt adevărate. Dacă sunt, atunci poate că acele tuneluri vitroase sunt făcute de către acele Nuclear Subterrene, descrise în aceste brevete. Un cititor atent va observa că toate aceste brevete au fost obţinute de către agenţii ale guvernului SUA. În plus, toţi, mai puţin unul dintre inventatori sunt din Los Alamos, New Mexico. Desigur, însuşi Laboratorul Los Alamos este subiectul unor zvonuri despre existenţa încăperilor şi a tunelurilor subterane, despre micii cenuşii şi multe alte fenomene sub acoperire ce se desfăşoară acolo.“
Sursa: http://www.info.po9t.com/

Baze subterane clandestine şi o mulţime de răpiri extraterestre

Lumea bazelor subterane secrete (a căror existenţă nu este recunoscută de guvern, aşa cum a fost cazul, până nu de mult, cu Zona 51 – Area 51) ţine de domeniul militar, la care accesul este strict reglementat şi despre care nu avem decât informaţii fragmentare.
Secretul militar şi teroarea prin care aceste secrete sunt menţinute fac ca sursele să fie de cele mai multe ori anonime şi din această cauză datele care ajung la public par a fi mai degrabă poveşti decât mărturii reale, iar conţinutul relatărilor este adesea neobişnuit. Cercetători serioşi, precum Richard Sauder, au urmărit cu un anumit succes să scoată în evidenţă unele date concrete, care nu pot fi trecute cu vederea, ca, de exemplu, listele cu anumite baze militare secrete, istoricul tehnologiilor folosite pentru construirea bazelor sau raţiunile oficiale care i-au determinat pe capii militari să lanseze asemenea programe aparent utopice. Atunci când căutăm să aflăm ceea ce se petrece cu adevărat în interiorul bazelor, discursul pasionaţilor de această temă are însă, aproape întotdeauna, conotaţii fantastice, trimiţând în mod direct la ufologie şi la răpirile extraterestre.

Medicul Helmut Lammer, autor al unor cercetări în domeniul foarte specific al răpirilor realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri, subliniază în mod clar în cartea sa „Milabs: Controlul militar asupra minţii şi răpirile extraterestre“ legătura dintre aceste două subiecte: „este foarte interesant de constatat că aproape toate persoanele care au fost victime ale răpirilor „Milabs“ (răpiri înscenate realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri) relatează că au fost transportate înăuntrul unor baze subterane secrete. Cercetările făcute de dr. Richard Sauder au arătat că aproape fiecare agenţie federală şi fiecare instituţie militară din Statele Unite are propriile sale baze subterane în toate ţările. Unele dintre acestea sunt într-atât de secrete, încât nu se află de existenţa lor decât prin zvonuri. Alte ţări au construit în timpul războiului rece complexe subterane enorme. O vilă de la ţară din Essex, în Anglia, servea drept bază militară pentru guvernul britanic şi pentru comandamentul militar în cazul unui atac nuclear. Iar în spatele faţadei blindate anti-explozie care proteja vila se găsea intrarea într-un imens şi neobişnuit labirint format din diverse amplasamente care fuseseră săpate foarte adânc sub versantul unei coline, protejat de ziduri de beton groase de treizeci de picioare. Complexul fusese construit în cel mai mare secret de către contractanţi care nu aveau nici cea mai vagă idee despre ceea ce construiau sau despre scopul în care avea să fie folosită baza. Mai mult de 600 de persoane-cheie, inclusiv primul ministru, aveau dreptul de a locui acolo […]. Trecând în revistă studiul realizat de dr. Thomas Bullard privind aşa-zisele răpiri extraterestre, am descoperit că relatările aparent suprarealiste ale unor sejururi în astfel de stranii complexe subterane reprezintă un element recurent în respectivele evenimente.“

Dr. Bullard a stabilit un scenariu foarte specific şi care este aproape identic în cazul tuturor mărturiilor, ceea ce este semnificativ şi poate indica, din păcate, şi înscenarea răpirilor sau fabricarea într-un scop subversiv a acestora:
– faza pregătitoare: entităţile extraterestre plasează persoana răpită într-un mediu protejat, în vederea realizării călătoriei;
– călătoria: se efectuează un tranzit cât se poate de concret către „lumea de dincolo“;
– subteranele: victima răpirii este dusă în subteran;
– peisaj: victima răpirii vede lumea extraterestră din afară;
– muzeu: victima răpirii efectuează un fel de excursie în aceste universuri, excursie care include „vizitarea“ unui fel de muzeu sau de grădină zoologică. Pentru a ne face o idee mai clară despre lumea descrisă de aceste victime, iată relatarea făcută de victima unei aşa-zise răpiri, relatare scoasă în evidenţă în cadrul cercetărilor realizate de dr. Lammer. Este vorba despre răpirea lui Evelyn, o femeie de naţionalitate americană: „Îmi amintesc că am fost răpită şi dusă pe un splendid vas auriu care a fost amplasat în interiorul versantului unui munte, într-o enormă cavernă subterană. Spre marea mea surprindere, în acea sală imensă, erau reunite fiinţe umane în uniformă militară, fiecare purtând pe spate o mitralieră. Apoi am mers în şir indian, împreună cu alte persoane, către un fel de «uşă energetică», de care am trecut şi care mi s-a părut că ne-a afectat compoziţia atomică. Mi-am spus în minte: «iată că militarii dispun de o tehnologie extraterestră».“

Lammer şi-a continuat studiul, remarcând un alt fapt care i s-a părut cam ciudat: „este important de remarcat că anumite persoane care au trecut prin experienţa răpirii au ulterior flash-back-uri conştiente în care văd extratereştri şi personal militar uman laolaltă. În schimb, în cursul regresiilor hipnotice, nu îşi mai amintesc decât de personalul militar“.
Tocmai pentru că tematica bazelor subterane este un fel de leit-motiv într-o bună parte din relatări, conţinutul descrierilor trebuie considerat cu o mare atenţie. În cea mai mare parte a cazurilor, în conformitate chiar cu mărturiile specialiştilor în „răpiri extraterestre“, dar şi cu cele ale victimelor, acestea din urmă afirmă că au fost supuse injectării cu droguri sau că au fost victimele unor tehnologii capabile să modifice percepţia şi emoţiile. După mărturia lui Steven M. Greer, aceste cazuri sunt înscenări foarte bine puse la punct de către echipe speciale din serviciile de securitate subordonate grupării malefice a aşa-zişilor Iluminaţi, care urmăresc crearea unui curent de opinie negativ faţă de civilizaţiile extraterestre benefice care urmăresc să ajute umanitatea.

Mărturia lui Milton William Cooper

Răposatul Milton William Cooper, fost ofiţer de informaţii, este unul dintre primii martori militari care au făcut publică existenţa unui program de subjugare a umanităţii în cadrul unui complot orchestrat la nivel înalt.
Chiar dacă scrierile sale au stârnit râsul (naiv sau răuvoitor) a numeroşi jurnalişti, nu este mai puţin adevărat faptul că unele documente şi descrierea pe care o face modului de funcţionare a anumitor instituţii şi grupuri militare clandestine sunt cât se poate de detaliate şi de pertinente. Toate documentele strânse de Cooper pot fi consultate în cartea sa testament, „Behold a Pale Horse“.
În ceea ce priveşte bazele subterane, Cooper afirmă că a avut posibilitatea de a consulta anumite documente referitoare la baza de la Dulce, documente care i-au fost puse la dispoziţie de un agent CIA care lucra acolo: „dosarul cuprinde 25 de fotografii alb-negru, un film fără text şi o serie de documente privind datele tehnice relative la bazele care sunt în proprietatea guvernului american. Această bază este în continuare operaţională. Se crede că mai există încă patru astfel de baze în SUA, iar una dintre acestea este la câţiva kilometri spre sud-est de Groom Lake, în Nevada… Anumite documente pretind să dezvăluie obiectivele extratereştrilor şi felul în care folosesc animalele sau oamenii pe care îi răpesc.“
Cooper susţinea existenţa unei multitudini de baze şi de reţele de coridoare subterane deja existente, la care se adaugă multe altele, a căror construire progresează cu fiecare zi. Scrieri precum „Călătorie spre centrul Pământului“ şi legende precum cele ale kobolzilor, păzitori ai metalelor preţioase, oricât de fictive ar putea să pară, nu sunt totuşi complet lipsite de un sâmbure de adevăr, căci este cât se poate de adevărat că oraşe întregi au fost construite sub pământ acum foarte mult timp. Cooper susţine aici teza conform căreia umanitatea a fost creată, în diverse scopuri, de către rase extraterestre aflate uneori în conflict unele cu altele şi care îşi continuă cercetările şi astăzi. El mai spune că unele dintre aceste rase ar trăi în continuare în oraşe şi în baze care sunt uneori interconectate cu bazele militare umane.

Bazele subterane ultrasecrete despre care a făcut unele dezvăluiri Branton

Un ultim exemplu de autor care a scris în detaliu despre bazele subterane şi despre tematica complotului extraterestru este Branton, alias Bruce Alan Walton, care se prezintă ca fiind o victimă a răpirilor şi a manipulărilor realizate de un grup militar clandestin şi de către extratereştri. El a scris numeroase lucrări şi o întreagă literatură virtuală (Dosarele Branton, Documentele de la Dulce etc.), precum „Cartea despre Dulce“ („The Dulce Book“) care nu se referă decât la baza subterană din New Mexico (http//www.title14.com/ufo/dulce/). Explicaţiile date de el sunt foarte detaliate, conforme cu relatările altor martori, însă, încă o dată, niciun document concret nu este adus în sprijinul acestor afirmaţii. Pentru ca cititorul să îşi poată face o idee mai clară despre informaţiile culese de Branton, iată câteva extrase dintr-unul din interviurile pe care le-a dat: „Am auzit că s-a început construirea bazei de la Dulce între 1937 şi 1938. De-a lungul anilor, baza a fost extinsă de către corpul de ingineri de geniu al armatei terestre, ultimele lucrări fiind realizate între 1965 şi 1966, cu scopul de a se realiza legătura între bază şi un sit subteran mai vechi, situat la Page, în Arizona (la mai multe sute de kilometri distanţă). Cele patru colţuri ale bazei se numesc PERICA. Marea majoritate a triburilor indiene care trăiesc în zonă ştiu de existenţa acestei baze, putând chiar să descrie în detaliu formele de viaţă străină provenind din subteran şi care locuiesc în regiune. Referirile cu privire la Dulce privesc în special nivelurile superioare ale bazei şi nu pe cele inferioare, care sunt mult mai numeroase şi care sunt compuse din grote de mari dimensiuni şi din caverne naturale, dar şi dintr-un vechi sistem de tuneluri. Acest sistem este luminat cu pentoxid de fosfor, o substanţă pe care micii cenuşii o evită şi a cărei origine nu este cunoscută. De fapt, anumite surse ne-au informat că unele dintre părţile instalaţiilor care compun NORAD (sistemul de apărare al Americii de Nord), din Colorado, au fost construite pe amplasamentele sistemului de caverne preexistent, ceea ce confirmă faptul că Ray Palmer şi Richard Shaver aveau dreptate când afirmau că, începând de la mijlocul anilor ’40, guvernul a făcut cercetări pentru a găsi vechile reţele de tuneluri, cu scopul de a le transforma şi folosi în scopurile sale.

După anumiţi muncitori pensionaţi care au participat la aceste lucrări, în anii ’60, pentru săpăturile realizate în anumite părţi ale sistemului s-a folosit explozibil nuclear. Există şi secţiuni compuse din tuneluri speciale pentru circulaţia navetelor şi pentru sistemul de transport. Aceste secţiuni au fost realizate de către specialişti dispunând de o tehnologie extrem de avansată cu ajutorul căreia se pot construi tuneluri ale căror pereţi sunt foarte netezi. Aceşti pereţi seamănă cu sticla fumurie sau sunt de culoare neagră… Odată cu planurile de la Rand Corporation, aceste tuneluri au fost continuu extinse. Grotele şi cavernele de la Dulce rivalizează cu cele de la Carlsbad, care sunt celebre prin aceea că sunt considerate de către specialiştii speologi a fi printre cele mai mari din lume…

Conform anumitor surse, se pare că baza de la Dulce este înconjurată din toate părţile de baze extraterestre. Se pare că Mount Archuleta, care aparent este nucleul central al întregului sistem subteran, nu este de fapt decât o secţiune din complexul care, după unii autori, este de talia Manhattan-ului! Una dintre sursele mele mi-a spus că există spaţii subterane care se află la mai multe sute de picioare sub oraşul Dulce şi care fac parte din primul etaj al complexului!…
În ciuda nivelului ridicat de securizare şi de acreditare pe care îl atinsese în cadrul acestor proiecte secrete, Thomas Castello, una dintre surse, nu cunoştea decât o parte din mega-complexul care se situează sub această zonă. Oricare ar fi activităţile din această zonă, se pare că Dulce se află într-o zonă de intersecţie de importanţă majoră, în care totodată se desfăşoară activităţi însemnate ale extratereştrilor. Această zonă se întinde până la baza de la Los Alamos.
Unii spun că această regiune cuprinsă între Dulce şi zona muntoasă de la Los Alamos şi Santa Fe National Forest pare să fie un adevărat cuib al forţelor reptiliene şi al micilor cenuşii în America de Nord, cu toate că mai există numeroase alte baze de-a lungul reţelei de subterane care se întinde pe distanţa dintre Dulce şi Zona 51 din Nevada…

În ceea ce priveşte reţeaua subterană de tuneluri pentru navete, aceasta funcţionează peste tot în lume ca o reţea imensă de autostrăzi subterane. Aceste autostrăzi subterane dispun de electricitate şi de motoare electrice pentru transport, care este realizat cu ajutorul unui fel de camioane şi de navete electrice. Dar mai există şi un alt fel de transport, mai rapid, pentru aprovizionare şi pentru pasageri. Această reţea mondială se numeşte «Sub-Global System».
Există zone de control la intrarea în fiecare stat. Această reţea este compusă din tuneluri prin care circulă navete care pot atinge viteze incredibile şi care folosesc un sistem de propulsie bazat pe levitaţie magnetică (mag-lev).
În Statele Unite, fiecare stat în parte are propria sa intrare în acest sistem. Există, de asemenea, şi sisteme de acces mai complexe pentru intrarea în bazele militare. În cea mai mare parte, intrările în acest sistem sunt camuflate prin activităţile industriei miniere şi ale carierelor. La Wyoming, de exemplu, aproape de Brooks Lake, există un drum care duce direct la un sistem subteran. Acest drum nu mai este funcţional, dar poate fi oricând repus în folosinţă prin mobilizarea unui buget minim.“
În restul acestei expuneri destul de lungi, Branton descrie şi alte instalaţii subterane din SUA şi din lume, cu un lux impresionant de amănunte, care îl lasă pe cititor într-o stare de perplexitate şi de uimire. Pentru cei care doresc să afle mai multe, discuţia în limba engleză poate fi descărcată de la site-ul:http//www.crowdedskies.com/dulce_papers4.htm„[2]

Conferinţa incendiară a lui Phil Schneider: O mărturie unică despre bazele clandestine ultrasecrete pe care le-au construit deja „elita“ francmasoneriei mondiale şi aşa-zişii iluminaţi

„Printre cele mai impresionante mărturii referitoare la existenţa unui program de construire a unor baze subterane clandestine de mare anvergură, cititorul nu poate ignora transcrierea unei conferinţe ţinute de Phil Schneider în 1995. Această figură mitică din lumea cercetărilor sinceri şi avizaţi ai conspiraţiei mondialiste a aşa-zişilor Iluminaţi, inginer expert în explozibile, susţinea că a lucrat pentru proiecte guvernamentale ultrasecrete ale capilor Noii Ordini Mondiale.

Schneider este unul dintre marii iniţiatori ai dezvăluirilor referitoare la foarte celebra bază militară de la Dulce, din Noul Mexic (stat american din sud-estul SUA), binecunoscută în mediile celor preocupaţi de fenomenul OZN. Acesta susţine că a supravieţuit schimbului de focuri care a avut loc la sfârşitul anilor ’70 în baza de la Dulce, când a avut loc o confruntare între forţele speciale ale CIA şi extratereştri.
Schneider a plătit cu viaţa dezvăluirile sale în ianuarie 1996, când a decedat în circumstanţe stranii, ca să folosim un eufemism, deoarece trupul lui neînsufleţit purta urme de tortură şi de strangulare cu… o coardă de pian. Concluzia iniţială a anchetei oficiale a fost că Schneider a decedat din cauze naturale, mai precis din cauza unei crize cardiace, iar ulterior s-a stabilit că a fost vorba, chipurile, despre o sinucidere! (A se citi dezvăluirile soţiei lui Schneider pehttp://www.philschneider.org/articles/a_small_introduction.html).
Totul s-a petrecut curând după turneul de conferinţe pe care Schneider le-a făcut în SUA, cu scopul de a-şi face publică experienţa şi de a denunţa universul ocult al aşa-ziselor „bugete negre“ (deturnări de fonduri la nivel de administraţie pentru realizarea de proiecte secrete), al operaţiunilor clandestine, al problemei extratereştrilor şi al experimentelor militare lipsite de orice etică. În mai 1995, cu şapte luni înainte să moară, a ţinut, într-o localitate din Idaho, o conferinţă care astăzi este considerată a fi de căpătâi în domeniu. 

Bazele subterane ultrasecrete ce au fost realizate la mare adâncime

„Sunt conştient că îmi pun viaţa în pericol făcând aceste revelaţii, dar acţionez astfel din cauza mârşăviei care caracterizează structura şi modul de funcţionare a Guvernului federal american. Cât timp voi mai fi lăsat să mă exprim liber este, desigur, o întrebare pe care ne-o punem cu toţii.
Vreau să subliniez încă de la început faptul că această conferinţă va fi structurată pe patru subcapitole. Fiecare dintre aceste subcapitole va avea repercusiuni asupra convingerilor pe care le nutriţi în viaţa de zi cu zi, fie că aveţi sau nu convingeri patriotice. Aş vrea mai întâi să vă repet că Statele Unite sunt o naţiune frumoasă. Am călătorit în mai mult de 70 de ţări şi nu am întâlnit nicio ţară care să aibă frumuseţea Statelor Unite şi farmecul locuitorilor săi.

Pentru a vă face o idee despre experienţa mea, aş vrea să vă spun că mi-am făcut studiile de specialitate într-o şcoală politehnică. Mi-am consacrat deci jumătate din anii de formare acestui domeniu de studiu, construindu-mi reputaţia atât ca geolog, cât şi ca inginer în construcţii civile cu specializări în domeniul militar şi aerospaţial. Am participat la construirea în SUA a două baze militare subterane de importanţă majoră, una dintre acestea bucurându se de o anumită notorietate în cadrul a ceea ce numim Noua Ordine Mondială. Este vorba aici de baza de la Dulce, din New Mexico. În 1979, am fost implicat în confruntarea armată dintre extratereştrii de tip „umanoid“ şi forţele armate, iar eu am fost unul dintre cei care au supravieţuit. Şi sunt, fără îndoială, singurul supravieţuitor pe care îl veţi auzi vreodată vorbind despre acest subiect. Ceilalţi doi supravieţuitori se află astăzi sub supraveghere strictă. Sunt ultimul, deci, care are cunoştinţă despre dosarele detaliate ale operaţiunii în ansamblul său. Un total de 66 de agenţi de securitate, membri FBI, soldaţi ai Beretelor negre şi alţii au murit în timpul acestei confruntări la care am participat şi eu. Mai întâi, să ştiţi că o parte din ceea ce vă voi spune va fi destul de şocant. Şi probabil absolut incredibil. Tocmai de aceea, vă rog să faceţi dovada unei anumite deschideri. În plus, sunteţi liberi să întreprindeţi propriile dumneavoastră cercetări. Ştiu că legea privind dreptul la informare („Freedom for Information Act“, este o lege care permite oricărui cetăţean american să solicite „declasificarea“ documentelor secrete ale guvernului, procedură de altfel destul de anevoioasă) nu ne ajută foarte mult, dar nu avem niciun alt instrument. O bibliotecă administrativă locală este un loc în care se pot studia analele parlamentare (procesele verbale ale lucrărilor Congresului federal american şi ale comisiilor de anchetă parlamentară în care au fost examinate dosarele privind abuzurile CIA şi ale administraţiei). Dar numai având curajul de a face anchete putem rămâne vigilenţi şi fermi faţă de ceea ce se petrece în această ţară.“

Bazele militare secrete şi bugetele oculte pe care le are la dispoziţie «elita» francmasoneriei mondiale

„Îmi iubesc ţara mai mult decât îmi iubesc propria viaţă, iar dacă îmi pun viaţa în pericol, fac aceasta în perfectă cunoştinţă de cauză. Prima parte a acestei prezentări priveşte bazele militare situate la mare adâncime şi problema bugetelor oculte.  Acestea din urmă se află, prin definiţie, sub pecetea tăcerii, înghiţind aproape de 25% din PIB (produsul intern brut) al SUA. Aceste „bugete negre“ consumă anual aproape 1,25 trilioane de dolari şi sunt direcţionate către programe oculte, secrete, precum sunt cele care vizează construirea de baze militare la mare adâncime. Se pare că în acest moment în SUA sunt mai mult de 129 de complexe subterane de acest tip. Aceste baze au fost construite încontinuu, zi şi noapte, de la începutul anilor ’40, iar unele dintre ele au fost construite chiar înainte de această perioadă. Aceste baze constau, de fapt, în mari oraşe subterane interconectate prin intermediul unor trenuri care funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, putând atinge viteze foarte mari, care depăşesc 2 Mach (adică pot atinge viteze mai mari de 2.000 km/h). Am consacrat mai multe lucrări acestui subiect. Prietenul meu, Al Bieleck, se află, de altfel, în posesia ultimului exemplar pe care-l mai aveam. Richard Sauder, licenţiat în arheologie, şi-a riscat viaţa vorbind despre aceste lucruri. El a realizat anchete privind numeroase agenţii guvernamentale, în domeniul bazelor militare subterane de mare adâncime. În Idaho sunt nu mai puţin de 11 astfel de baze. Adâncimea medie a acestor baze depăşeşte o milă (mai mult de 1.500 de metri), fiind vorba de fapt de adevărate oraşe subterane. În ceea ce priveşte volumul, instalaţiile au dimensiuni între 4 şi 6 km³. Au utilaje de foraj cu laser care sunt capabile să sape un tunel de 11 kilometri într-o singură zi.  Aceste „proiecte oculte“ scurtcircuitează autoritatea Congresului,  fiind deci în întregime ilegale. În prezent, însuşi modul de funcţionare al Noii Ordini Mondiale se bazează pe existenţa acestor baze. Dacă aş fi ştiut despre implicarea Noii Ordini Mondiale în aceste proiecte, nu aş fi contribuit niciodată la construirea acestor baze. Am fost mai mult decât păcălit.

Este vorba despre dezvoltarea unor tehnologii militare care implică interesele Germaniei în materie de tehnologii hiperspaţiale şi chiar mai mult decât atât… La modul fundamental, un an „calendaristic“ este echivalent cu aproape 44,5 ani de progres tehnologic. Dată fiind această echivalenţă, înţelegem mai uşor faptul că, începând cu anul 1943, ei erau deja în stare să construiască un vas care era literalmente capabil să dispară dintr-un punct şi să reapară într-un altul şi aceasta graţie unei tehnologii bazate pe utilizarea puterii vidului. Tatăl meu, Otto Oskar Schneider, a luptat în timpul războiului pe două fronturi, în SUA şi în Germania. La început a fost căpitanul unui U-Boat (submarin german), pentru ca mai târziu să fie capturat şi trimis în SUA. A fost implicat în mai multe proiecte, între care cel privind bomba atomică, bomba cu hidrogen, experimentul Philadelphia (proiect despre care se consideră că avea ca scop crearea unei nave care să fie invizibilă pentru radare şi care se pare că a interferat „din greşeală“ cu SAS-urile care permit călătoriile în timp. O navă, USS Eldridge, a făcut, în 1943, obiectul unor experienţe stranii şi dezastruoase). Tatăl meu a fost, de asemenea, inventatorul unei camere video performante cu care au fost filmate primele experienţe nucleare care au avut loc în atolul Bikini, în iulie 1946. Mă aflu în posesia clişeelor originale ale acestor teste, iar aceste fotografii arată un OZN care survola cu mare viteză locul în care se afla bomba. În acea perioadă, regiunea Bikini era literalmente invadată de apariţiile unor vehicule pe care eu le cred de origine extraterestră, în special în spaţiul subacvatic, iar vitele populaţiilor din zonă erau găsite mutilate. În aceeaşi perioadă,  generalul McArthur afirma că în următoarea confruntare vor fi implicaţi extratereştri provenind din alte universuri (merită citite cărţile lui Steven M. Greer pentru formarea unei opinii echilibrate, n.n.).

Oricum, tatăl meu este cel care a realizat, alături de alţi savanţi şi teoreticieni, lucrările de pregătire a experimentului Philadelphia, cât şi alte proiecte. Dar ce legătură au toate acestea cu mine? Nimic, în afara faptului că acest om, implicat în aceste proiecte, a fost tatăl meu. Nu pot să aprob ceea ce a făcut, dar totodată nu pot să nu-mi spun că a avut destul curaj să vină aici. Era persona non grata în Germania şi se pare că recompensa pentru cel care l-ar fi ucis ar fi fost de un milion de dolari plătiţi în aur. Dar nu s-a ajuns până acolo. Să revenim la subiectul nostru, şi anume la bazele subterane de mare adâncime.“

Lupta cumplită ce a avut loc la un moment dat la baza de la Dulce

„În 1954, în timpul administraţiei Eisenhower, Guvernul federal a hotărât să încalce Constituţia americană, semnând un tratat cu entităţile extraterestre.
Acest tratat a fost numit „Tratatul Granada din 1954“, în conformitate cu ale cărui prevederi extratereştrii aveau dreptul de a răpi câteva capete de vite sau de a-şi testa tehnicile de implanturi pe fiinţe umane, având, desigur, obligaţia de a raporta cu privire la experienţele realizate.
Încetul cu încetul, extratereştrii nu au mai respectat obligaţiile contractuale, ajungând să facă numai ceea ce doreau. Aceasta era situaţia în 1979. Deci în acest context a avut loc confruntarea de la Dulce. În acea perioadă eram implicat în construirea unor instalaţii anexe ale bazei militare de mare adâncime de la Dulce. De altfel, această bază se dovedeşte a fi, fără niciun fel de îndoială, cea mai adâncă, desfăşurându-se pe mai mult de şapte niveluri şi având o adâncime de mai mult de 4 kilometri. În acea perioadă, patru săpături la mare adâncime erau în curs de realizare în deşert. Intenţia noastră era de a le interconecta şi de a realiza aceasta prin dislocarea unor mari suprafeţe de pământ şi de stâncă cu ajutorul explozibilului. Atribuţia mea era să cobor în aceste foraje şi să prelevez eşantioane de pământ pentru a determina ulterior tipul de explozibil necesar. În timp ce coboram, ne-am întâlnit într-o cavernă imensă cu un mare număr de entităţi extraterestre agresive şi malefice. Am tras în doi dintre ei. În momentul în care am apărut noi, erau deja aproximativ treizeci de persoane care se aflau în luptă. Aproape încă 40 de entităţi extraterestre au venit ca întăriri şi toate au fost ucise.

Dădusem accidental peste o importantă bază extraterestră. Mai târziu, aveam să aflăm că aceste entităţi extraterestre locuiau pe planeta noastră de foarte mult timp, poate chiar de milioane de ani. Aceasta poate, fără îndoială, să ne dea o explicaţie cu privire la teoriile relative la „vechii astronauţi“. Oricum, am fost rănit la nivelul pieptului cu una dintre armele lor, care părea să fie un fel de cutie pe care o purtau pe corp şi care mi-a găurit corpul la propriu, radiindu-mă foarte puternic cu cobalt. Am suferit de cancer din această cauză. Nu a început să mă intereseze cu adevărat subiectul extratereştrilor decât în momentul în care am început să lucrez în Zona 51, situată la nord de Las Vegas.
După mai mult de doi ani de recuperare în urma incidentului de la Dulce, am început să lucrez pentru diferite firme precum Morrison & Knudson, EG&G etc. În Zona 51 se construiau şi se testau copii de diferite tipuri, bine definite, ale vehiculelor extraterestre. Câţi dintre dumneavoastră sunteţi la curent cu cazul lui Bob Lazar? Acesta este un fizician care urmărea, prin activităţile lui, să înţeleagă modul de propulsie al unora dintre aceste vase şi de a-l aplica altora.“

Dar cat este mit si cat este realitate?