Gilles de Rais (Rays), maresalul care a omorat 800 de copii pentru DIAVOL!

Figura controversata a lui Gilles de Rais (sau Rays) constituie o enigma istorica tot atat de importanta ca si cea a procesului Templierilor. Doctorul Hemandez afirma ca Gilles de Rays „a fost victima inocenta a uneia dintre cele mai abominabile masinatiuni judiciare ale istoriei”. Pentru multi, chiar si in zilele noastre, acest personaj ramane o enigma. Dar cine a fost Gilles de Rays?

Nasterea lui Gilles de Rays

Gilles de Rays s-a nascut in Anjou (Franta), la sfarsitul anului 1404, in castelul Champtoce, intr-o incapere denumita „Turnul Negru”. Tatal sau, Guy II de Laval, senior de Blaison, si de Chemille, luase de sotie, pe Marie de Craon (5 februarie 1404). Aceasta casatorie din interes avea sa puna capat unor certuri intre cele doua familii, Maria aducand ca dota baronatul de Rays, ce data din anul 1000. Nasterea lui Gilles a avut loc probabil in lunile octombrie sau noiembrie 1404.

Baiatul si-a piedut mama la inceputul anului 1415, iar la scurt timp a survenit si decesul tatalui sau, datorat unui accident de vanatoare, cand a fost sfasiat de un mistret.

Tutore si mentor i-a fost Jean de Craon, unchiul sau, in varsta de 60 ani. In acesta, Gilles a avut un exemplu putin recomandabil, datorita firii sale molatice si orgolioase, mandru de originea sa nobila, amestecandu-se in afaceri dubioase si comploturi. Gilles va invata de la el cum poti face avere, indiferent de mijloacele folosite.

Era Gilles de Rays bolnav de epilepsie?

Pentru unii autori, care s-au aplecat asupra vietii sale, Gilles de Rays s-a dedat din cea mai frageda varsta, unor vicii ce l-au facut celebru. Marc Dubu relateaza ca Gilles suferea de epilepsie. „Adesea Guillemette, lenjereasa, a gasit copilul ridicat in patutul sau, cu ochii iesiti din cap, cu buzele pline de spuma, agitandu-si mainile crispate, ca si cum ar fi vrut sa se apere de niste animale dezlantuite, sau de demoni infuriati”.

De aici si pana la nebunie nu este decat un pas. Dubu va continua: „Dar, ceea ce te suprinde la el, mai ales, este cutezanta, expresia ochilor albastri a caror surprinzatoare vivacitate denota uneori acea ardoare pasionata pe care o au unii nebuni”.

Casatorit la varsta de 17 ani!

Nu se cunoaste adevarata cauza care l-a determinat pe Jean de Craon sa-l casatoreasca pe Gilles de timpuriu: sa fi fost intentia de a-l pune la adapost de viciile copilariei, sau mai degraba dorinta ascunsa de a se debarasa de el. Fara a-i cere parerea, la 30 noiembrie 1420, la numai 17 ani, l-a casatorit cu Catherine de Thouars care implinise 21 de ani. Dar interventia parlamentului a oprit acest demers.

Totusi, dupa un conflict iscat cu Curtea de la Roma, la 26 iunie 1422, arhiepiscopul de Angers a dat binecuvantarea nuptială lui Gilles de Rays si Catherinei de Thouars, in biserica Saint-Maurille din Chalonnes.

Gilles, intre limba latina si manuirea armelor

Gilles a primit o educatie aleasa, ce il putea situa printre marii mecena ai secoului al XV-lea, Rene d’Anjou, Medici, ducii de Berry si Bourgogne. El a dovedit de timpuriu mari inclinatii pentru studiul artelor, pe care averea sa i-a permis sa le cultive. Citea si vorbea curent in limba latina, fara a-si neglija limba materna.

La maturitate, insa, caracterul lui Gilles va oferi un amestec straniu de malefic si naivitate, duritatea razboinicului alternand cu rafinamentul artistic. Instinctele rele nu l-au atras; cu toate acestea, cinismul lui Jean de Craon a lasat asupra lui o amprenta ce va da roade. Gilles si-a scuturat jugul; el nu mai dorea sa suporte sclavia tutorelui sau si primul sau gest a fost sa-si ceara drepturile asupra imensei sale averi: atunci avea 20 de ani.

Gilles de Rays si Ioana d’Arc

A existat o perioada din viata lui Gilles de Rays in cursul careia acesta a fost un fidel companion al Ioanei d’Arc, celebra eroina franceza. La 6 martie 1429 a avut loc prima intrevedere intre Gilles de Rays si Ioana d’Arc. La Poitiers, Ioana d’Arc a fost examinata de prelati si medici si recunoscuta demna de a-si indeplini misiunea pe care regele i-a incredintat-o. Expeditia asupra Blois-ului a fost decisa cu scopul de a elibera Orleans-ul.

Gilles a participat la batalie alaturi de eroina. In mijlocul unor aclamatii generale, Ioana a patruns la 29 aprilie 1429 in Orleans, iar pe Gilles l-a insarcinat cu aprovizionarea trupelor si locuitorilor. In luptele care au urmat, unde au pierit multi englezi, Gilles s-a remarcat prin vitejie. Drept rasplata, regele l-a recompensat cu o mie de livre, suma colosala pentru acele timpuri.

In plus, in 8 septembrie 1429 i-a fost acordat titlul de maresal, permitandu-i-se sa-si orneze blazonul cu un chenar de flori de crin pe un fond de azur.

Cum arata Gilles de Rays?

In ciuda precaritatii de documente, diversi istorici vorbesc despre prestanta nobila si aerul lui distins, dar mai ales despre faimoasa lui barba albastra. In doua vechi texte bretone si intr-o legenda, Gilles aparea, conform celor spuse de abatele Bossard, sub chipul faimosului „Barba Albastra”.

Verill, un istoric contemporan, intr-o lucrare asupra Inchizitiei (Paris, 1932) mentioneaza: „…este cunoscut sub numele de Barba Albastra si se povesteste ca un demon familiar a schimbat barba rosie a maresalului in albastra”. Un alt istoric, Charles Lea, a relatat si el aceasta anecdota conform traditiei, adaugand: „Demonul i-a schimbat intr-o barba de un albastru arzator superba barba rosie, de care Gilles era asa de mandru”.

P. L. Jacob mentioneaza ca Gilles avea o figura calina, ce era inchisa la culoare de mustatile sale mici si barba taiata in coada de randunica. Aceasta barba deosebita, ce nu se asemana cu nici una, era neagra, desi parul ii era blond, si sub un anumit unghi al luminii, reflexiile ei pareau albastrii, de unde venea si porecla data lui Gilles de Rays de „Barba Albastra”.

Averea imensa a lui Gilles de Rays

Decesul lui Jean de Craon, survenita la 15 noiembrie 1432, a insemnat pentru Gilles de Rays, in varsta de 28 ani, dobandirea unei averi formidabile. Avere care avea sa se adauge conacului de la Blaison, provenit de la tatal sau si pe care il vanduse cu trei ani in urma. I-au revenit proprietati a caror simpla enumerare ar umple o pagina de carte.

Veniturile aduse de acestea se cifrau la fantastica suma de 30.000 de livre, la care se adaugau veniturile de maresal de Franta de 25.000 livre si inca 6.000 livre, rentele fratilor ducelui de Bretania. La toate acestea, daca se mai adauga mobilierul, aurul, bijuteriile, argintaria dobandita de la stramosi si sotia sa, se poate intelege ca Gilles dispunea de un statut de print.

Desfraul lui Gilles

Calare pe calul sau favorit „Cassenois”, in mijlocul unui echipaj magnific, el traversa orasele, satele si campiile pentru a lua parte la un concert unde i se glorificau bravura si fastul. Acest murmur de adoratie se va schimba curand intr-o clamatie dureroasa, dar nimeni nu banuia inca in el introvertitul si criminalul las.

Deocamdata, intre zidurile castelului din Tiffauges se dedica fara retinere desfraului, torturii si isi chinuia tinerele victime prada freneziei senzualitatii sale. Totusi, remuscarile par sa-l asalteze din cand in cand: acesti inocenti pe care ii sacrifica cu sange rece vor cere dreptate intr-o zi. Biserica va putea sa se nelinisteasca de disparitia lor.

Criza de misticism si fastuozitatea lui Gilles

In 1434, este marcat de o criza de misticism. Astfel, la 26 martie 1435, Gilles a confirmat infiintarea fundatiei Sfintilor Inocenti, prin care se angaja sa intretina 80 de persoane, inclusiv pe capelanul si cantaretii capelei, pe care i-a imbracat cu mult fast, in tesaturi cu fir de aur si argint. Abatele Bossard, in lucrarea sa, estimeaza obiectele de cult din argint si aur la o valoare fabuloasa.

Conform parerii unor specialisti in psihopatologie, muzica religioasa poate conduce la o betie mistica si sexuala, ca de altfel la toate manifestarile crude sau anormale, mai ales daca conditiile patologice exista. Or, la Gilles de Rays, companionul Ioanei d’Arc, artist pasionat si luptator in razboiul de o suta de ani, existau cu prisosinta. Este cert ca lui Gilles ii facea placere sa auda strigatele sfasietoare ale victimelor sale.

Gilles cheltuia sume imense pe spectacole de teatru, in care persoana sa juca un rol important, alaturi de Ioana d’Arc. Mesele, festivitatile si cheltuielile nenumarate au facut ca in aproape sase ani sa dispara veniturile provenite din imensul sau patrimoniu, ramanand in schimb doar cu vagi satisfactii de orgoliu si o ruina amenintatoare.

Gilles de Rays adora viata fastuoasa. Mijloacele de care dispunea ii permiteau sa-si realizeze fanteziile cele mai costisitoare: carti rare bogat impodobite, bijuterii, miniaturi, tapiterii scumpe sau mirodenii si mese cu care isi epata invitatii. In jurul sau roiau o sumedenie de personaje sarace, de curtezani avizi, cu moravuri decazute. Acesti complici apartineau unor lumi diferite: nobili, clerici, oameni din popor, tarani si vrajitoare.

Niciunul nu se dadea inapoi de la a faptui o crima, pentru a satisface pasiunile stapanului. Ei erau chiar gata sa tradeze pentru a conferi aparenta unei prietenii sincere fata de Gilles. Acesta, la randul sau, le acorda deplina incredere si-i acoperea cu favoruri si bani, in schimbul racolarii de victime pentru satisfacerea poftelor sale. Acestia luau parte la sedintele de magie neagra si sacrilegii.

Constienti, ei se dedau la sodomie pentru a-i fi pe plac lui Gilles, ducand la extrem profanarea victimelor inocente, in vazul numerosilor asistenti. Toti erau constienti de greselile pe care le savarseau. Dintre toti, doi veri, Gilles de Sille si Roger de Bricqueville, se remarcasera prin silinta de a-i fi pe plac lui Gilles si prin ajutorul dat in cercetarile alchimice.

Crimele lui Gilles de Rays

Un loc aparte in suita maresalului sodomist, ii revine lui Eustache Blanchet, din dioceza Saint-Lo, chemat la Tiffauges in 1438. Preot si pederast, in varsta de 39 ani, petrecaret si vorbaret, el a cautat in final sa se dezica de Gilles si de faptele sale. Blanchet era la curent cu faptele stapanului sau.

Totul reiese din depozitia pe care, la 17 octombrie 1440, a sustinut-o la procesul canonic: daca el l-a recrutat pe Prelati este pentru ca il stia a fi un bun alchimist si evocator, dar nu cunostea nimic despre soarta copiilor disparuti, pretinzand doar ca a auzit vorbindu-se ca Gilles ar sacrifica copii demonilor si ca sangele acestora ii servea pentru a scrie carti de magie neagra.

Printre complici se mai numara Henriet si Poiton, neseparabili in viata, ca si in moarte. Depozitiile lor se asemanau, desi nu au fost identice; ele au fost facute in fata episcopului de Nantes. Ei l-au slujit pe Gilles din dorinta de imbogatire si mai putin de satisfacere a unor pasiuni bolnavicioase.

Henriet avea 26 ani, cand a fost arestat impreuna cu Gilles de Rays. Pe cand se afla in serviciul acestuia l-a cunoscut pe Poiton. Prieten intim al maresalului, confident si adept al placerilor dezonorante, acesta lua parte activa la asasinarea victimelor. Complicii, mai intai, cioparteau victimele, smulgeau viscerele, care erau duse la altar pentru a servi la omagierea Diavolului, iar in final stergeau urmele de sange in camera in care stapanul lor savarsea crimele, dupa care cadeau intr-un somn greu.

Tot lor le revenea sarcina de a face sa dispara corpurile celor torturati, incinerandu-le pe ruguri cu lemn de stejar, iar cenusa le era aruncata in santuri si latrine.

Aceasta lista de criminali sadici ar fi incompleta daca nu am mentiona pe batranele ce strabateau neincetat satele si catunele pentru a procura viitoarele victime. In depozitia de la 22 octombrie 1440, Gilles a marturisit ca in cursul peregrinarilor sale a vizitat doua vrajitoare pentru a recruta alchimisti, evocatori si persoane ce practicau magia. Acestea vindeau copii, in schimbul unor sume importante de bani.

Ele parcurgeau satele din jur si ademeneau copii, spunandu-le povesti si dandu-le dulciuri. Oamenii lui Rays isi faceau aparitia, le legau mainile si-i bagau in saci, iar apoi victimele dispareau pentru totdeauna. Ramasitele copiilor martirizati erau introduse in cufere si duse la fortareata Machecoul, unde au fost incinerate intr-un turn al ei.

800 de copii sacrificati?

Sangele fiintelor nevinovate a curs in valuri. Cifrele cele mai fanteziste au fost avansate, numarul copiilor sacrificati osciland intre o suta patruzeci minimum admis la data tinerii procesului, si opt sute, ceva mai tarziu. In Istoria Frantei, Michelet, referindu-se la Gilles de Rays, afirma ca ar fi suprimat o suta patruzeci de copii. Doctorul Jules Regnault ne asigura ca nu s-au gasit la castelul Tiffauges oasele a mai mult de doua sute de victime.

Bernelle si Huysmans apreciaza ca nu e imposibil ca Gilles sa fi exterminat opt sute, iar Meunier, fara o alta precizare, coboara cifra la un nivel mult inferior: „Fara a merge pana la cifra de opt sute pe care o adopta unii istorici si despre care Bossard spune ca nu e veridica, iar Huysmans ca este prea mare in raport cu cea reala, noi consideram ca poate fi retinuta cifra de cinci, la sase sute de victime omenesti”.

Ceea ce este cert este ca Gilles nu-si aminteste numarul victimelor sale. In consecinta, fiecare dintre cifrele avansate este plauzibila.

Un monstru diabolic: ejacula in timp ce era stropit cu sange de copii

Depozitiile lui Henriet Griart si Etienne Corillant, zis si Poitou, la procesul canonic ce a avut loc la 17 octombrie 1440 privitor la monstruozitatile savarsite de Gilles si complicii sai, sunt zguduitoare. Henriet si Poitou isi amintesc ca i-ar fi incredintat fiecare cate patruzeci de copii, baieti si fete, lui Gilles, care mai inainte de a-i asasina, i-a sodomizat.

Gilles de Rays practica unul dintre cele mai curioase forme de sadism, caci mai inainte de a ajunge la orgasm, Gilles ordona ca victimele sa fie legate de catre complicii sai, care le spanzurau de un carlig de fier. In momentul in care cea mai atroce teama se putea citi pe fetele palide sau viata era pe punctul de a-i parasi, maresalul ii elibera pe copii, le stergea lacrimile si ii lua pe genunchi, ca si cum ar fi vrut sa-i scape de suplicii.

El dorea sa dobandeasca astfel afectiunea lor. In acea clipa, cand pline de recunostinta, ele suradeau si-si capatau culorile naturale, cu maiestria unui artist, le inciza incet gatul si in vreme ce se scalda in sangele ce curgea in valuri, el le contempla si le aspira ultimul suspin, dupa care ejacula peste ele, scotand un racnet de monstru.

Cand totul era terminat, Gilles isi punea complicii sa dezmembreze victimele, oferindu-si aceasta scena de macelarie salbatica. Cele mai macabre scene ii procurau maximum de placere: amputarea membrelor, sectionarea gatului, sau separarea capului de corp cu o barda. Adeseori le scotea maruntaiele sau le pisa creierul si zdrobea craniile, cu un ciomag ghintuit, denumit baculum.

Un ras formidabil facea sa se cutremure zidurile castelului: un ras de vampir, de depravat sadic, posedat de o groaznica nevroza care vedea in Satan pe stapanul sau. Nu era, oare, cel mai sigur mijloc de a castiga sufletele lui Gilles si ale complicilor acestuia in desfrau, decat de a-i provoca sa rada gratie betiei si pasiunii simturilor ce ii duceau la blasfemie, sacrilegiu si asasinat?

Lui Satan ii place sa provoace rasul ce comite cele mai urate blasfemii. Durerea si moartea erau, de altfel, pentru Gilles cea mai mare sursa de placere, mult mai mare decat spasmul carnal. Poitou confirma ca nu pierdea nici un amanunt din agonia victimelor sale, apropiindu-se mai mult de ele pentru a le vedea mai bine.

Procesul canonic a durat mai bine de o luna, spre deosebire de cel civil care s-a terminat in patruzeci si opt de ore. Gilles a fost acuzat de comiterea urmatoarelor infractiuni: asasinate, erezie, vrajitorie, sodomie, invocare de spirite malefice, ghicitorie, ucidere de copii nevinovati si idolatrie. In final, a fost condamnat la excomunicare. Au fost audiati si complicii sai care, toti, fara exceptie, si-au recunoscut vina, incriminandu-l pe Gilles, ca pe autorul moral.

Crime comise din placere

Gilles stia ca este pierdut. El a comparut in dimineata zilei de 21 octombrie, in fata completului. Calm, acuzatul a promis ca va recunoaste toate invinuirile ce i se aduc, cerand sa se renunte la alte cercetari. Confesiunea in afara camerei de tortura a fost facuta de Gilles, care a recunoscut rapirile de copii, sacrificarea lor si evocarea puterilor infernale.

A mai recunoscut si practicile de sodomie. „Crimele mele, a adaugat el, le-am comis din propria-mi vointa si pentru placerea mea.” A urmat sentinta care nu putea fi decat arderea pe rug.

La sfarsitul lui octombrie, Gilles de Rays impreuna cu Henriet si Poitou au fost condusi la locul de executie. Gilles a murit primul, fiind spanzurat si corpul ars. Acesta a fost destinul atotputernicului senior Gilles, baron de Rays si maresal al Frantei.

sursa: lovendal.net