“Crima de onoare” din religia musulmana

Cazul unei iordaniene de 37 de ani, ucisă cu 28 de lovituri de cuţit de către fraţii săi de sânge, în numele onoarei, stă la baza producţiei de televiziune „Iubire şi Onoare”, care va fi difuzată în premieră Acasă.

5.000 de femei mor anual în lume în numele aşa numitelor crime de onoare. Sunt ucise de familie ori de câte ori sunt bănuite că au dezonorat cumva numele pe care-l poartă. Sunt împuşcate, ucise cu pietre, arse, îngropate de vii, strangulate, sufocate sau înjunghiate mortal când refuză o căsătorie aranjată, când sunt violate, ori când au îndrăznit să se îndrăgostească. Potrivit unui raport ONU, aceste crime au loc aproape exclusiv în lumea islamică şi în comunităţile de imigranţi proveniţi din lumea islamică din Occident. Niciodată nu apar pe prima pagină a ziarelor, doar circulă sub forma unor capturi video pe youtube ori apar în jurnalele televiziunilor de ştiri. Pentru prima dată, în România, un subiect tabu – crima de onoare – devine intriga unei telenovele, „Iubire şi onoare”, ce va difuzată din această toamnă, Acasă.

Când a citit în The Sunday Telegraph povestea iordanienei de 37 de ani, ucisă cu 28 de lovituri de cuţit de către fraţii săi de sânge în numele onoarei, Ruxandra Ion, Vice President MediaPro Pictures, a ştiut că trebuie să împărtăşească şi altora dramatica întâmplare. O realitate a lumii islamice, „crima de onoare”, s-a transformat dintr-un articol datat 6 decembrie 2009 într-un scenariu de telenovelă, semnat Simona Macovei şi Sorina Ungureanu: „Iubire şi onoare”. „De la articolul de ziar a început totul „, spune pentru Gândul Ruxandra Ion. „Apoi au fost cărţile, filmele, ieşirile în Bucureşti, mii de cercetări pe internet, discuţiile cu Amnesty International. Munca de creaţie a fost una de echipă. Sorina Ungureanu şi Simona Macovei , scenariste, Iura Luncaşu, regizorul, Bianca Popescu – producător creativ şi cu mine, am început să ne întâlnim şi să „batem câmpii”. Aşa s-au născut Ilinca, Amir, familia emirului Husein El Jihr, „gaşca de Dorobanţi”. Toate sunt personaje fictive, dar – punctează producătorul general al producţiei de televiziune, „inspirate din realitatea anului 2010”. Din toate aceste poveşti adunate s-a scris scenariul, semnat de Sorina Ungureanu şi Simona Macovei.

„Viaţa este cel mai talentat scenarist, iar scenaristul nu este un om izolat, toate ideile îi vin din viaţă, din ceea ce citeşte, din oamenii pe care-i cunoaşte. Scriem despre vieţi. Telenovela „Iubire si onoare” conţine o serie de poveşti inspirate din viaţa reală. Ne-am inspirat din cărţi scrise de jurnalişti care au fost martorii acestei practici în lumea musulmană şi nu numai”, mărturiseşte scenarista Simona Macovei.

Ce schimbă o telenovelă

E pregătit publicul din România pentru un concept precum crima de onoare? „E un concept cu care multe societăţi europene sunt familiarizate”, spune Ruxandra Ion. „Suedia este pe locul 2 în lume în tristul clasament realizat de Amnesty International. Crima de onoare este un fapt terifiant, rămăşiţă a societăţii medievale, care se petrece acum în multe ţări din lume. În medie, 5000 de femei sunt ucise în fiecare an, de părinţi, fraţi şi rude apropiate. Imaginaţi-vă câte femei ar mai trăi dacă ar fi omorâte pentru că au făcut sex înainte de căsătorie, pentru că şi-au înşelat soţul, pentru că au ieşit pe stradă neînsoţite de un bărbat, pentru că s-au lăsat consultate de un medic (bărbat), pentru că s-au uitat la un film care conţine o secvenţă de dragoste sau de sex. Ştiaţi că în Mexic, societate catolică, nu islamică, există o zonă unde soţului i se permite prin lege să îşi ucidă soţia adulteră? Că în India, în anumite zone, mireasa care nu este fecioară este omorată cu pietre? Cred cu convingere că publicul nostru va fi şocat, dar si fascinat de lumea în care urmează să îi invităm în această toamnă”, conchide Ruxandra Ion, Vice President MediaProPictures CME Channel & Content strategist.

Crima de onoare este intriga principală a telenovelei „Iubire si onoare”, o poveste a unei iubiri care are de înfruntat prejudecăţile şi resentimentele a doua lumi: orientală şi europeană. Ilinca (Mădălina Drăghici) visează la o carieră de succes în Relaţii Publice şi crede în iubirea adevărată. Prinsă într-o relaţie cu Cătălin, căruia îi plac banii şi prietenii bogaţi şi influenţi, Ilinca îl întâlneşte într-un club pe Amir (Radu Vâlcan), fiul unui emir bogat din Ţara Luminii (Beled el Nur). Povestea lor pare ruptă din 1001 de nopti. Curând, cei doi realizează că nu le va fi uşor să rămână împreună având de înfruntat multe obstacole. Aziz, fratele lui Amir, însetat de putere, se foloseşte de relaţia lui cu o rusoaică, Oxana (Diana Dumitrescu), pentru a-l înlătura de la conducerea firmei de diamante a familiei. La rândul său, tatăl, emirul Hussein, îşi doreşte ca Amir să ia de nevastă o femeie de aceeaşi religie cu el. Şi mama Ilincăi se împotriveşte unei relaţii a fiicei ei cu un arab, pentru că ştie că o femeie care intră într-o familie musulmană e obligată să trăiască după reguli stricte, scrise şi nescrise care îi îngrădesc libertatea şi chiar îi ameninţă viaţa.

Similar Posts

3 Comments

  1. fff.interesant dar in acelasi timp terifiant,nu pot sa cred ca-n ziua de azi barbatii se pot purta asa cu o femeie,josnic,mi-e sila de modul lor de gandire.rusineee.

  2. sa omori o femeie fiindca s-a uitat la un alt barbat,sau ca nu era virgina,dar ce mi se pare cel mai oribil este faptul ca sunt omorate cu bestialitate de propriile lor familii.nici asasinii,violatorii n-au parte de un astfel de tratament inuman.ei spun ca dumnezeul lor le spune asa,pe naiba,dumnezeu nu permite ca o femeie,ce o femeie,un om in general sa fie tratat in acest hal,nu sunt normali la cap.stiti ce mi se pare cel mai terifiant,nu sunt pedepsiti,mare pacat.

  3. Eu traiesc ın Turcia de 2 ani!Si nu am auzit niciodata de crime de omoare!Din ceea ce stiu eu aceste crime de onoare se faceau cu multi ani ın urma dar nu ın Turcia ci ın Arabia ….ın acele parti!Religia musulmana este o religie pura!Musulmanii ıl iubesc pe Allah si cred ın el cu toata puterea lor!Pentru ei Allah este totul iar ın ziua de Vineri se duc negresit la Geamie,fac namaz!ın lume sunt foarte multe Geami!Cand la Geamie Hogele face namazu ei lasa orice treaba…orice ocupatie si ısi ındreapta atentia catre namaz,indiferentde ocupatia pe care o ın acel moment!Dar noi oamenii suntem prea mici ca sa judecam celelalte religii!Eu sunt crestina dar imi doresc sa devin musulman!

Dreptul tău la exprimare !