Criminali de razboi nazisti sunt nazistii care au participat si au contribuit la crimele de razboi si crimele impotriva umanitatii in decursul celui de-al doilea razboi mondial.

Criminalitatea acestor activitati a fost stabilita prin procesele publice de la Nürnberg. Lista criminalilor de razboi nazisti ii include pe:

Heinrich Himmler

Heinrich Luitpold Himmler (n. 7 octombrie 1900, München – d. 23 mai 1945, Lüneburg) a fost un mare criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost comandantul organizației partinice rasiste SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste. În preajma capitulării Germaniei, Himmler l-a avut ca șef numai pe Hitler în ierarhia politico-administrativă. Având gradul de „Reichsführer-SS” (comandantul suprem al SS-ului), Himmler era concomitent șeful SS-ului și al Poliției Secrete de Stat, poliția politică cunoscută cu numele abreviat Gestapo. Ca fondator și comandant al lagărelor de concentrare naziste și al unităților SS operative Einsatzgruppen înființate pentru a lichida victimele regimului în teritoriile ocupate, Himmler a avut răspunderea supremă pentru exterminarea a milioane de oameni inocenți, care, potrivit ideologiei oficiale și convingerilor lui, nu „meritau să trăiască”. (Expresia în acest sens, „lebensunwertes Leben”, a apărut oficial la începutul regimului în contextul eutanasierii celor cu boli genetice, malformații congenitale și disfuncții cerebrale ireversibile). Himmler era un adept și promotor fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul așa-zisei „soluției finale” („Endlösung”), a populațiilor desconsiderate de nazism ca „rase inferioare”. În 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Himmler a încercat să negocieze cu Aliații occidentali capitularea Germaniei, cerând ca el să nu fie judecat și inculpat ca lider nazist. La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate militară britanică și, la 23 mai 1945, s-a sinucis în timpul unei examinări medicale, strivind între dinți o capsulă cu cianură de potasiu.

Albert Speer

Berthold Konrad Hermann Albert Speer (n. 19 martie 1905, Mannheim, Baden-Württemberg, Imperiul German – d. 1 septembrie 1981, Londra, Regatul Unit) a fost un om politic nazist, arhitect german. Pe timpul nazismului Speer a fost numit inspector general al Berlinului din 1937. El a planificat construcții monumentale, care să sublinieze dominația nazistă. În 1942 a fost numit de Hitler ministru de armament, fiind astfel însărcinat cu întreaga organizare a războiului. La procesele din Nürnberg din 1946 Speer a fost condamnat drept criminal de război și eliberat în anul 1966.

Joachim von Ribbentrop

Joachim von Ribbentrop (n. 30 aprilie 1893, Wesel, Niederrhein – d. 16 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un diplomat și politician german, membru proeminent al partidului nazist, care în perioada 1938–1945 a îndeplinit funcția de ministru de externe al Germaniei; la procesul de la Nürnberg a fost acuzat, condamnat la moarte și executat pentru crime de război și crime împotriva umanității.

Wilhelm Frick

Wilhelm Frick (n. 12 martie 1876, Alsenz, Bavaria, Imperiul German – d. 16 octombrie 1946, Nürnberg, Germania) a fost un avocat de profesie, cu studii de drept la München, Göttingen, Berlin și Heidelberg, [1] absolvite în 1901, [2] care a participat la puciul hitlerist din noiembrie 1923, în timp ce lucra la poliția bavareză, fapt pentru care a fost condamnat la închisoare în 1924.

În 1933 Adolf Hitler l-a numit Ministru de Interne al Reichului, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1943, când a fost numit Protector al Protectoratului Boemiei și Moraviei (1943 – 1945). [3] În această funcție a supervizat și aprobat jafurile, executarea ostaticilor și alte abuzuri grave care au avut loc până la sfârșitul războiului.[4]

A avut o contribuție importantă în redactarea legilor rasiale care au fost promulgate în Germania. El a fost cel care i-a obligat pe evrei să poarte în piept Steaua lui David din pânză galbenă, ca semn distinctiv.[5]

Datorită rolului său în în stabilirea legilor rasiste în Germania a fost inculpat și judecat în Procesele de la Nürnberg din 1945, pentru patru capete de acuzare:

1. Conjurație;
2. Crime împotriva păcii;
3. Crime de război;
4. Crime împotriva umanității.

A fost singurul dintre inculpați care a refuzat să fie audiat sub jurământ, sustrăgându-se astfel interogatoriului.

Judecătorii l-au găsit vinovat de capetele de acuzare 2, 3 și 4 și, în data de 1 octombrie 1946, l-au condamnat la moarte, prin spânzurare, alături de ceilalți criminali de război naziști, sentință executată în 16 octombrie 1946.

Hans Frank

Hans Michael Frank (23 mai 1900, Karlsruhe – 16 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un avocat german care a lucrat pentru partidul nazist în anii 1920 și 1930 și ulterior a deținut o poziție administrativă înaltă în Germania nazistă; a fost acuzat, judecat și condamnat la moarte în procesele de la Nürnberg pentru rolul pe care l-a jucat în Holocaust în perioada în care a deținut funcția de guvernator general al Poloniei ocupate. A fost găsit vinovat de crime de război și crime împotriva umanității și executat pe 16 octombrie 1946.

Karl Dönitz

Karl Dönitz (n. 16 septembrie 1891; d. 24 decembrie 1980) a fost un amiral și om politic german, care, după sinuciderea lui Adolf Hitler, a îndeplinit funcția de președinte al Germaniei în perioada 30 aprilie 1945 – 23 mai 1945.

În decursul celui de-al doilea război mondial, Dönitz a fost comandatul flotei militare germane.

În cadrul proceselor de la Nürnberg, Dönitz a fost găsit vinovat de crime de război și a fost condamnat la zece ani de închisoare. Dönitz și-a ispășit pedeapsa integral la penitenciarul din Spandau (Berlin), unde erau deținuți foștii mari demnitari ai Germaniei naziste Rudolf Hess, Erich Raeder, Walther Funk, Albert Speer, Baldur von Schirach și Konstantin von Neurath, condamnați la diverse termene de detenție pentru crime de război și alte delicte.

Alfred Rosenberg

Alfred Rosenberg (n. 12 ianuarie 1893 — d. 16 octombrie 1946) a fost un criminal de război nazist. Rosenberg a fost un membru timpuriu al partidului nazist și a ocupat un număr de posturi importante în guvernul nazist. El este considerat drept inițiatorul unor importante elemente ideologice naziste, inclusiv teoria rasială, persecuția evreilor, Lebensraum, abolirea tratatului de la Versailles și opoziția față de arta modernă “degenerată”. Rosenberg a susținut și neopăgânismul. La procesele de la Nürnberg, Rosenberg a fost acuzat de crime de război, găsit vinovat, condamnat la moarte și executat prin spânzurare.

Hermann Göring

Hermann Wilhelm Göring, adesea doar Hermann Göring sau Hermann Goering, (n. 12 ianuarie 1893, Rosenheim, Bavaria, d. 15 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un aviator militar german, politician, comandant militar, al doilea în ierarhia partidului și a celui de-al Al Treilea Reich, după Adolf Hitler, și comandantul aviației miliare, Luftwaffe, a Germaniei naziste. Divizia de tancuri Hermann Göring Panzerdivision (divizia de blindate și parașutiști), care a luptat în Africa și Sicilia, a fost numită în onoarea sa.

Fiul lui Ernst Hermann Göring (n. 1839, d. 1913) și al Franziskăi Tiefenbrunn (d. 1923), Hermann Göring avea origine aristocrată,[1] fiind considerat unul dintre eroii germani ai primului război mondial. [2]

După capitularea necondiționată a Germaniei la 9 mai 1945, Göring a fost judecat pentru crime de război și crime împotriva umanității în Procesul de la Nürnberg, care a avut loc în 1945-1946, și condamnat la moarte. În timp ce aștepta executarea sentinței sale, Göring s-a sinucis în celula sa.

Martin Bormann

Martin Bormann (n. 17 iunie 1900, Wegeleben, Germania — d. 2 mai 1945, Berlin, Germania) a fost un om politic german, considerat un criminal de război nazist.

A aderat la nazism în 1925 și a lucrat cu Rudolf Hess, fiindu-i secretar particular și șef de cabinet. Aflat din 1941 la conducerea cancelariei partidului nazist (Parteikanzlei), cu rang de ministru de stat, Bormann a fost printre cei mai apropiați colaboratori ai lui Hitler în ultima perioadă a celui de-al doilea război mondial.

Dispărut în noaptea dintre 1 și 2 mai 1945, Bormann a fost condamnat în contumacie la moarte prin spînzurare, tribunalul de la Nürnberg găsindu-l vinovat de faptele descrise în capetele de acuzare nr. 3 crime de război și nr. 4 crime împotriva umanității.

Înaintea morții lui Hitler, Bormann a fost desemnat succesor al acestuia la conducerea Partidului Muncitoresc German Național-Socialist. Scheletul său a fost descoperit, identificat, datat ca fiind mort în mai 1945 în Berlin prin autootrăvire. Rămășițele sale pământești au fost arse și împrăștiate în Marea Baltică.

Baldur von Schirach

Baldur Benedikt von Schirach (n. 9 mai 1907, Berlin, Imperiul German – d. 8 august 1974, Kröv, Renania-Palatinat, RF Germania) a fost din 1936 conducătorul mișcării tineretului nazist Hitlerjugend și, din 1940, gauleiter și guvernator al orașului Viena. În 1946, la procesul de la Nürnberg intentat principalilor criminali de război naziști, Schirach a fost condamnat pentru crime împotriva umanității, după ce a fost stabilită contribuția sa la deportarea evreilor din Viena în lagărele de exterminare.

Baldur von Schirach s-a născut la Berlin, fiind fiul cel mai mic al directorului de teatru Norris von Schirach (1873-1948) și al soției sale americane Emma Middleton Lynah Tillou (1872-1944). Pe linie maternă, von Schirach a fost descendentul a doi semnatari ai Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii.

În 1932, Schirach s-a căsătorit cu Henriette Hoffmann (1913-1992), fiica fotografului personal al lui Adolf Hitler, care era și un apropiat prieten personal. Prin această căsătorie, von Schirach a intrat în cercul intim al lui Adolf Hitler.

În 1940, Schirach a organizat evacuarea a cinci milioane de copii din orașele germane periclitate de bombardamentele Aliaților. În perioada august 1940 – mai 1945, Baldur von Schirach a fost guvernatorul orașului Viena și a determinat deportarea a 185.000 de evrei din Viena în lagărele de concentrare din Silezia și Polonia.

În primul proces de la Nürnberg intentat principalilor criminali naziști, Schirach a fost găsit vinovat de crime împotriva umanității și achitat de învinuirea de participare la plănuirea unui război de agresiune. A fost condamnat la 20 de ani de detenție, pedeapsă executată integral la penitenciarul din Berlin-Spandau. În procesul de la Nürnberg, Schirach (împreună cu Albert Speer) a încercat să-l acuze pe Adolf Hitler pentru crimele comise. După eliberarea din închisoare, Schirach s-a stabilit în provincia Renania-Palatinat. În volumul său de memorii, „Ich glaubte an Hitler” („Am crezut în Hitler”), publicat în 1967, Schirach a afirmat că nu ar fi știut de asasinarea în masă a evreilor deportați.

Alfred Jodl

Alfred Josef Ferdinand Jodl (născut Alfred Baumgärtler la 10 mai 1890, Würzburg – d. 16 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un general german, șeful Statului Major al OKW, unul dintre principalii comandanți militari din timpul celui de-al doilea război mondial. La procesul de la Nürnberg a fost acuzat, condamnat la moarte și executat pentru crime de război și crime împotriva umanității.

Wilhelm Keitel

Wilhelm Bodewin Johann Gustav Keitel (n. 22 septembrie 1882 – d. 16 octombrie 1946) a fost un ofițer german care a deținut gradul de feldmareșal al celui de-al Treilea Reich german. În calitate de comandant al comandamentului suprem al armatei (Oberkommando der Wehrmacht (OKW)), Keitel a fost unul dintre liderii militari importanți ai Germaniei naziste.

Keitel a considerat că, din punct de vedere militar, atacurile militare germane împotriva Franței și URSS-ului nu ar fi trebuit să fie întreprinse, dar opiniile i-au fost respinse iar demisia nu i-a fost acceptată. În timpul regimului nazist, Keitel a avut o atitudine deosebit de servilă față de Hitler, din care cauza colegii l-au poreclit Lakaitel (cuvânt compus din Lakai = „lacheu” și numele său, scris puțin altfel).

La Procesul de la Nürnberg a fost acuzat, judecat și condamnat la moarte pentru crime de război și crime împotriva umanității. Pentru a sublinia în mod special gravitatea crimelor comise de Keitel, tribunalul de la Nürnberg i-a respins petiția sa prin care cerea să fie executat prin împușcare și, în consecință, a fost executat prin spânzurare, deoarce a încălcat grav etosul ofițeresc.