Papa emerit Benedict alXVI-lea a murit!

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit!

Papa emerit Benedict al XVI-lea a încetat din viață pe 31 decembrie, la vârsta de 95 de ani, a anunțat Vaticanul, conform Reuters. Sfânta Liturghie de înmormântare și funeraliile vor avea loc joi, 5 ianuarie 2023, la ora Romei 9.30, în Piața Sfântul Petru și vor fi prezidate de papa Francisc. Potrivit informațiilor difuzate astăzi de Sala de Presă, papa emerit Benedict al XVI-lea și-a exprimat dorința ca funeraliile să se desfășoare într-un climat spiritual cât mai simplu.

„Cu tristețe vă informez că Papa emerit Benedict al XVI-lea a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican.

Cancelarul german Olaf Scholz a fost primul care a recţionat la vestea morţii compatriotului său și a scris pe Twitter că fostul papă „a fost pentru mulţi, nu numai în această ţară, un lider bisericesc special”, o „figură formatoare”, un „gigant al credinţei şi al raţiunii”.

Similar Posts

Dreptul tău la exprimare !