O femeie însărcinată în 7 luni, din Delhi, India, a fost incendiată de soțul și socrii ei pentru că nu a vrut să returneze bijuteriile pe care le-a primit în dar la nuntă.

Femeia însărcinată în șapte luni a suferit arsuri și a fost transportată de urgență la spitalul din zona Bawana din Delhi. În prezent este în curs de tratament. Aceasta le-a spus polițiștilor că soțul ei, a vrut să-i dea foc după ce a refuzat să înapoieze socrilor bijuteriile primite cadou în ziua nunții. „Soțul meu mi-a dat foc după ce am refuzat să returnez bijuteriile pe care familia lui mi le-a dăruit în timpul ceremoniei noastre de nuntă”, a spus ea.
Soțul tinerei neagă toate acuzațiile. Acesta susține că a fost un accident și că nu e vinovat pentru incident. „Stăteam lângă foc și, în timp ce emana fum, un băiat a pus diluant în foc pentru a-l reaprinde. Imediat, flăcările s-au mărit, iar costumul ei și pantalonii mei au luat foc. Nu am făcut nimic din ce mă acuză ea”, a spus el, conform sursei Times Now News. De asemenea și soțul femeii a suferit arsuri și se află internat în spital pentru tratament. Cercetările continuă în acest caz, iar până în prezent nu a fost efectuată nici-o arestare.
Vezi toate știrile în timp real și pe telefonul tău mobil: www.crimetv.ro