Acasă » Stiri » Cadrele didactice din România primesc salariile majorate!

Cadrele didactice din România primesc salariile majorate!

Profesorii au primit primul salariu majorat, conform înțelegerii cu fostul guvern Ciucă. În urma grevei generale care a amenințat să paralizeze examenele de la sfârșitul anului școlar 2023, sindicatele au obținut o majorare de 1.300 de lei brut, lunar, începând cu luna iulie. De asemenea, de la 1 ianuarie 2024, salariile dascălilor vor fi majorate cu 50%, raportat la salariul de la 1 ianuarie 2023.
„Eu voi face tot ce ţine de mine pentru a susţine profesorii din România. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru implicare şi pentru că reprezintă modele pentru elevii noştri!”, a afirmat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirma, în 12 iunie, că Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de cadrele didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut. Ea spunea că, prin creşterea salariilor cu 1.300 de lei brut, se asigură “o abordare mai echitabilă”. “În esenţă, dacă pe medie creşterea este puţin peste 25%, vedem creşteri importante la debutanţi, care au cea mai mare creştere procentuală, 31,7%”, explica Ligia Deca.


Vezi toate știrile în timp real și pe telefonul tău mobil: www.crimetv.ro


Lăsați un comentariu


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!


%d blogeri au apreciat: