Accident

Un adolescent și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul opt al unui bloc .

Un adolescent de 16 ani a murit, după ce a căzut de a etajul 8 al unui bloc de locuințe din Hunedoara. El a fost preluat de un echipaj medical şi dus de urgenţă la spital, însă medicii nu au mai putut decât să declare decesul. Autoritățile au deschis acum o anchetă pentru a afla cum s-a produs nenorocirea, potrivit News.ro.
”La data de 19 iulie 2023, ora 17:21, un minor în vârstă de 16 ani din municipiul Vulcan, în timp ce se afla la etajul 8 al unui bloc situat pe strada Dafinel Duinea din municipiul Vulcan, în condiţii ce vor fi stabilite ulterior, a căzut de la etajul 8 al blocului”, a transmis IPJ Hunedoara.
Băiatul a fost preluat şi transportat de către un echipaj medical la spitalul din Vulcan, în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă tânărul a decedat în momentul în care a ajuns la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU).

”Minorul a fost preluat inconştient, dar cu funcţii vitale, de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi SMURD Vulcan şi transportat la CPU Vulcan. Din păcate, în momentul ajungerii în CPU Vulcan, pacientul a intrat în stop cardio-respirator. Cu toate manevrele de resuscitare efectuate mai bine de 30 de minute de către colegii din CPU, Ambulanţă şi SMURD a fost declarat decesul”, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Similar Posts

Dreptul tău la exprimare !