Acasă » Stiri » Un copil de doi ani a murit în braţele mamei, pe un drum din Dâmboviţa.

Un copil de doi ani a murit în braţele mamei, pe un drum din Dâmboviţa.

Un copil de aproape doi ani, ţinut în braţe de mama sa, pe bancheta din spate, a murit, după ce mașina în care se aflau, condusă de tatăl baut al micuțului, s-a izbit de un cap de pod, în Dâmbovița. Șoferul de 37 de ani, avea permisul suspendat. În accident, au mai fost rănite alte trei persoane care au ajuns la spital în stare gravă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru conducere fără permis.

”La data de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. În urma deplasării la fața locului și din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Aninoasa, ar fi condus un autoturism, pe DJ 717, în localitatea Viforâta, moment în care ar fi intrat în coliziune cu capul de pod din dreptul unui imobilului și, ulterior, s-ar fi răsturnat pe carosabil.

Scapăt cu răni ușoare, șoferul a fost reținut pentru omor din culpă. Politiștii au constatat că omul băuse înainte de a se urca la volan: avea 0,28 alcoolemie. În plus avea și permisul suspendat.


Vezi toate știrile în timp real și pe telefonul tău mobil: www.crimetv.ro


Lăsați un comentariu


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!


%d blogeri au apreciat: