In 1959, la Milano, cand se examineaza trupul marelui poet italian Manzoni decedat in 1873, e descoperit absolut neatins de timp. Toti cei care-l privesc sunt tulburati de fata lui de o extraordinara puritate. Ramasitele pamantesti ale lui Manzoni, nemuritorul autor al Logodnicilor, sunt expuse cateva ore intr-un sicriu de sticla pentru deschiderea Congresului Mondial al Romantismului. Acest congres era o ocazie si un simbol bine ales… In 1973, s-a gasit astfel in provincia Hounan trupul unei femei de cincizeci de ani, moarta in secolul al II-lea inainte de Christos. Nu se stie deloc cine putea fi aceasta femeie …

Un fenomen cu totul uimitor a fost descoperit recent la cimitirul din Noumea din Noua Caledonie, in cursul unei exhumari. Era miercuri 9 martie 1977, la ora 14. Ca sa poata face loc intr-un cavou, intreprinderea de pompe funebre a locului deschidea sicriile ca sa scoata osemintele si sa le puna intr-o ladita de dimensiuni mici, ceea ce permitea sa se obtina mai mult spatiu pentru inhumarile viitoare. Conform legii, membrii familiei – in acest caz domnul si doamna Lesaint, din Ouemo – si reprezentantii politiei asistau la operatiuni; ca si domnul Honore, antreprenor de cavouri. Transferul de oseminte s-a derulat perfect normal pana cand a sosit momentul sa se deschida sicriul plumbuit al domnului Theophile Lestelle. De cum s-a scos capacul, persoanele prezente au avut o tresarire de stupefactie: nici urma de oseminte! In locul acestora, un trup excelent conservat, imbracat in costumul cu care fusese inmormantat. Si apoi, un miros. Un miros ciudat si destul de neplacut de altfel.

Fascinati, martorii au cercetat cadavrul. Parul era neschimbat, trupul, intr-o perfecta stare de conservare, parea sa se fi uscat intr-o oarecare masura, giulgiul era numai ingalbenit, ca si pernita pe care se odihnea capul defunctului.

Destul de marcat de un asemenea spectacol, domnul Lesaint s-a straduit si si-a putut pastra calmul. Si doamna Lesaint s-a putut stapani, dar chiar in seara aceea, nervii ei fiind supusi unei prea grele incercari, a trebuit sa fie chemat doctorul sa-i dea un calmant. Caci intr-adevar aveai si de ce sa-ti pierzi mintile aflandu-te o clipa in fata unui astfel de mister: domnul Theophile Lestelle era mort si inmormantat de patruzeci de ani! Exact din ziua de 10 iulie 1937. Era maestru croitor la armata si sucombase in urma unei lungi boli.

Giulgiul era numai ingalbenit. Panza de bumbac nu putrezise deloc, incat a fost suficient sa fie luata de cele patru colturi ca sa se ridice trupul care, dupa aceea, a fost pus intr-un nou sicriu. Unul dintre directorii intreprinderii de pompe funebre era prezent la exhumare. Extrem de mirat de cadavrul care nu se descompusese, ne-a spus «ca nu intalnise niciodata vreun caz asemanator in cursul profesiunii sale». In mod normal, dupa trei ani, uneori maximum patru, nu se mai gasesc decat oseminte, tot restul disparand. Aceeasi reactie a avut-o si domnul Honore, care era de asemenea de fata si care este antreprenor de cavouri din 1925. In cincizeci si doi de ani de meserie, acest om n-a vazut niciodata ceva asemanator!

Din nefericire aceasta explicatie nu rezista…De exemplu, a existat in cazul fetitei din Brive, Fanta, in care autoritatile au procedat la exhumarea generala a unei parti intregi din cimitir. Ansamblul mormintelor situat in jurul celui al tinerei moarte se afla ruinat de tot. Nici al ei nu scapase si nu se deosebea cu nimic de celelalte. Intr-o ingramadire lugubra de garduri rasturnate, de pietre funerare pravalite si de bucati de muschi, de bucatele de sicrie, de humus, de fragmente de oase facute praf, a fost gasita pastrata in chip miraculos micuta moarta. Ochii ei erau larg deschisi si parea sa zambeasca.

E suficient, de altfel, sa vezi cum ramasitele pamantesti ale unor foarte bogati americani, asezate in mai multe sicrie metalice, puse unele intr-altele, nu rezista nici o zi in plus descompunerii normale. Daca s-ar putea feri trupul de descompunere prin inchiderea ermetica, s-ar fi recurs la asta de mult timp. Egiptenii, mai ales, care au perfectionat timp de trei mii de ani tehnicile de imbalsamare a trupurilor.

Astfel, cand moare Francois-Xavier, la 2 decembrie 1552, trupul este pus intr-o lada mare plina cu var. Se procedeaza astfel pentru ca trupul sa se descompuna repede, asa incat osemintele sa poata fi duse in Goa. Atunci cand se deschide sicriul ca sa se scoata osemintele, la 17 februarie 1553, se gaseste trupul conservat perfect. Fata, in special, acoperita de-un strat gros de var, era proaspata, cu usoara tenta de rosu-aprins „asa cum se vede la cei care dorm”, precizeaza procesul-verbal al epocii. Peste o suta saizeci de ani, este in aceeasi stare si cand, in momentul acela, vor sa desprinda bratul drept ca sa-l trimita la Roma, se scurge din el un sange rosu deschis, foarte fluid.

S-ar putea spune ca este o exceptie, dar nu e deloc asa, intrucat in 1727 s-au descoperit intr-un cavou al spitalului din Quebec cadavrele perfect pastrate ale celor cinci calugarite moarte in anul 1707 si care erau in var. Tot astfel, trupul Sfintei Tereza de Avila a fost inmormantat intr-o groapa foarte adanca, ce a fost apoi umpluta cu un amestec de piatra de var si de pamant umed. E adevarat ca, fiind vorba de reformatoarea Ordinului Carmelitelor si de unul dintre cei mai mari scriitori spiritualisti din Spania, avem de-a face din nou cu o sfanta de exceptie.

Tribulatiile si avatarurile ramasitelor sale sunt de altfel extraordinare. Ne amintim ca trupul ei raspandeste, chiar din primele luni dupa inhumare, niste miresme foarte pronuntate de violete, de stanjenel si de crin. Cand se deschide groapa din nou la opt luni dupa moartea ei, se descopera un cadavru ale carui vesminte s-au descompus total. Trupul e pe de-a intregul acoperit cu un strat subtire de muschi verde, dar perfect intact. Acesta se scalda intr-un soi de ulei parfumat care este originea acestor miresme suave, si pe care cadavrul il elimina prin pori incetisor. In 178 de ani, cadavrul este exhumat de numeroase ori, expus, asezat in racla si mutilat de mai multe ori pentru a se lua relicve. Cercetata indelung de toti savantii doctori si hagiografi care exista in crestinatate… Scapa de orice alterare, iar sfanta pastreaza chiar rotunjimile firesti trupului ei! In unele locuri, trupul pare a fi viu: cand i se pun lenjuri, acestea se coloreaza imediat cu sange rosu aprins. Acest fenomen de osmoza a tesuturilor este inexplicabil.

Sunt destul de numeroase exemplele de cadavre prezervate fara sa fi fost botezate catolic sau neapartinand unor persoane practicand aceasta religie pana la sfintenie. In timpul cat a fost papa Sixtus al IV-lea (1471-1484), se descopera astfel sub Via Appia trupul unei foarte frumoase tinere blonde. Trupul este scufundat intr-o maceratie maronie si a fost inmormantat acolo sigur inainte de construirea caii Appiene, adica in 312 inainte de Christos.
Foarte aproape de noi, in 1960, un sofer de taxi englez descopera la Rhyl, in Tara Galilor, cadavrul unei femei imbracate cu un halat inflorat si o pijama roz… in picioare, intr-un dulap in perete. Apartamentul nu mai fusese ocupat de douazeci de ani si soferul tocmai il zugravea ca sa se mute in el. Cadavrul acestei femei, o anumita doamna Alice Knight, era perfect conservat. Politia a anchetat cazul si a tras concluzia ca fusese asasinata…cu douazeci de ani inainte.