Bihor: O adolescenta de 15 ani a devenit erou in oras dupa ce si-a salvat nepotica din flacari

Nicoleta Bucur, o adolescenta din Bihor, a devenit eroina in orasul ei.

A dat dovada de un curaj iesit din comun, atunci cand a scos-o din flacari pe nepotica ei de numai opt luni, salvand-o astfel de la moarte sigura.

La inceput, Nicoleta Bucur, fata de 15 ani s-a speriat si a fugit sa ii cheme pe vecini in ajutor, insa in timp ce ei incercau sa stinga incendiul, s-a intors dupa micuta aflata in incaperea cuprinsa de foc.

Fetita a suferit arsuri de gradele I si II, dar e in afara oricarui pericol, spun medicii.

Parintii micutei de numai opt luni, doi oameni nevoiasi care locuiesc la marginea localitatii Valea lui Mihai, au plecat la munca si si-au lasat copila in grija matusii, o adolescenta de 15 ani.

Fata a incercat sa inteteasca focul in soba, dar o bucata de jaratec a cazut pe podea si a aprins un bidon din plastic in care se afla benzina.

In cateva clipe, lucrurile din camera au fost cuprinse de flacari. Nicoleta Bucur nu s-a pierdut insa cu firea.

Vecinii care au incercat sa le ajute si sa stinga incendiul vorbesc acum cu admiratie despre adolescenta curajoasa.

Fetita de opt luni a fost transportata la Spitalul Municipal din Oradea, cu arsuri pe fata si la maini.

Copila este in afara oricarui pericol, spun medicii, insa va mai ramane internata cateva zile.

Similar Posts

Dreptul tău la exprimare !