Acasă » Paranormal » Nu crezi in Dumnezeu? Poftim cateva dovezi stiintifice!

Nu crezi in Dumnezeu? Poftim cateva dovezi stiintifice!

Există Dumnezeu? Dacă da, atunci ştiinţa ar trebui să fie capabilă s-o dovedească. Dar poate oare ştiinţa să dovedească existenţa lui Dumnezeu?

Să începem mai întâi cu cele 4 atribute primare prin care Dumnezeu ar putea fi descris. Dacă putem descoperi aceste atribute, atunci putem dovedi existenţa lui Dumnezeu. Dar care sunt acele 4 atribute?

1) Eternitatea: Dumnezeu nu poate exista în timp.
2) Omniprezenţa, adică El este prezent peste tot.
3) Omnipotenţa, adică deţine toate puterile.
4) Omniescent, adică are toate cunoştinţele lumii.

Dacă vrem să demonstrăm că Dumnezeu există, trebuie să găsim o forţă care este eternă. Dacă această Forţă Eternă nu poate fi găsită, atunci Dumnezeu nu poate fi demonstrat. Dacă toate cele 4 atribute primare se găsesc într-o singură forţă, atunci acest lucru ar demonstra că Dumnezeu există.

Heisenberg a ajuns la concluzia că evenimentele cuantice nu pot fi prezise. Toţi electronii liberi se comportă ca şi cum ar fi influenţaţi de o variabilă sau o forţă din afară. Acesta este principiul incertitudinii. Într-un articol intitulat “Indicatorul care merge mai departe şi mai repede decât lumina”, Malcolm W.Browne a descoperit o forţă ce conectează doi electroni liberi, şi a dovedit că aceasta ar fi eternă, căci e prezentă în timpul nostru, dar nu şi implicată în scugerea timpului nostru. Aşadar, forţa eternă există! Această forţă eternă conectează toţi electronii liberi. Fiecare particulă care eliberează energie se conectează la această forţă eternă.

Totul, în afara sistemului nostru solar este alcătuit din stele, planete, comete etc… toate eliberând electroni liberi, lumină, radiaţii etc. Aceasta arată că această forţă este şi omniprezentă, peste tot în Univers.

În experimente conduse de cercetătorii ruşi, aceştia au descoperit că protonii de laser ştiu când o moleculă de ADN a fost adăugată în vid. Fotonii sau electronii colectaţi în jurul unui fir de ADN, încep să-şi schimbe ordinea în ADN, în ceva dorit (evoluţie?) După ce ADN-ul a fost îndepărtat, iar laserul a fost închis, fotonii în exces rămaşi în poziţie au luat forma ADN-ului pentru mai bine de 22 de minute.

Cu proprii noştri ochi, observăm cât de complex este totul. Viaţa şi natură sunt complexă, galaxiile sunt complexe, absolut totul e complex. Iar dacă această Forţă a creat totul din nimic, dându-i o formă atât de complexă, atunci această forţă se dovedeşte a fi şi omnipotentă.

Evidenţa vizuală este observată în distanţele stelelor şi galaxiilor în întreg Universul.

Conform primei legi a termodinamicei, energia nu poate fi creată sau distrusă. Atunci, de unde a provenit întreaga energie a Universului nostru? Are oare de-a face cu aceeaşi forţă eternă? Forţa a fost capabilă să folosească electronii liberi pentru a manipula ADN-ul, arătând că ea acţionează la o scară subatomică. Dar poate ea să acţioneze şi la scară macro? Universul nostru se expansionează datorită materiei întunecate sau datorită acestei Forţei eterne? Din moment ce întreg Universul e plin de electroni liberi, îmi imaginez ce-ar fi putut face această forţă dacă ar fi determinat ca toţi electronii liberi să acţioneze asemenea unei singure entităţi.

Probabil că aşa a fost creat Universul în doar 6 zile. Aceasta înseamnă că toţi electronii liberi (în combinaţie sau împreună, asemenea unui colectiv) sunt omnipotenţi, adică atotputernici.

În plus, în celebrul experiment cuantic al “deschizăturei duble” (“Double Slit Experiment”) s-a demonstrat că lumina (un “electron liber”) s-a dovedit a fi un observator al mediului său.

Aceasta ştia când era observată şi când nu era observată. Ea a arătat astfel că e dotată cu inteligenţă, reacţionând la stimuli vizuali. Aceasta este şi prima dovadă că forţa este şi omniescentă. Prin dispozitivul STI “Self Thinking Interface” – creat de fizicianul Roger Vogelsang – acesta a demonstrat că există cunoaştere supremă în forţa ce conectează toţi electronii liberi. Aşadar, aceasta înseamnă omniescenţa.

Aşadar, am demonstrat că Dumnezeu e real, iar experimentele fizice îl pot demonstra.

sursă: lovendal.net


Vezi toate știrile în timp real și pe telefonul tău mobil: www.crimetv.ro


2 comentarii la "Nu crezi in Dumnezeu? Poftim cateva dovezi stiintifice!"

  1. nehebkhau spune:

    1) malcolm w browne pe care se bazeaza ideile principale ale articolului era un fotograf: http://en.wikipedia.org/wiki/Malcolm_Browne

    2) cand mai zici “În experimente conduse de cercetătorii ruşi” ca sa apelezi la exemplul prin autoritate, ar fi bine sa dai si referinta la studiu, macar codul DOI

    3) Roger Vogelsang nu exista in nici un studiu al lumei stiintei si researchului in nici un domeniu ( incearca http://research.google.com/) cauta in toate studiile publicate in jurnale de specialitate si reviste de specialitate

    Vad ca esti crestin si publici minciuni. is minciunile in relatie buna cu dogma crestina? ai cercetat sursa textelor ce le publici aici, sau inchizi ochii pt ca o minciuna este in concordanta cu o ideea de-a ta?

    • Victor spune:

      Bai nehebkhau, invata in primul rand sa scrii, in al doilea rand, omul publica ce vrea “muschiul” lui nu ce vrei tu sa intelegi in legatura cu ‘Dumnezeu’, ce se releva din comentariul tau este ceea ce detii tu in asa zisul tau creier: adica esti un cretin fara minte.

      Daca tu vrei a crede intr-o fiinta “cereasca” in pofida faptului ca nimeni nu detine dovezi din care mintea noastra sa perceapa existenta “lui” pe pamant.

      Iar in caz ca nu intelegi iti detaliez : P A M A N T…

Lăsați un comentariu


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!


%d blogeri au apreciat: